Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

DNA: Patronul Agroli Group Crevedia, Rami Ghaziri, trimis din nou în judecată; prejudiciu-25 milioane euro

Procurorii DNA Ploiești l-au trimis în judecată într-un nou dosar pe Rami Ghaziri, patronul SC Agroli Group SRL Crevedia, alături de alți inculpați - români, libanezi, sirieni, pentru un prejudiciu adus statului de peste 25 de milioane euro.

Rami Ghaziri, cetățean francez, rezident în România, administrator al mai multor societăți comerciale, aflat în detenție pentru executarea unei pedepse într-un alt dosar, este acuzat de inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, în formă continuată și spălare a banilor, în formă continuată.

El a fost condamnat definitiv de ÎCCJ, în 15 iunie 2015, la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru cumpărare de influență în dosarul fostei procuroare PÎCCJ Angela Nicolae. El a mai fost trimis în judecată de DNA, în decembrie 2014, pentru fraudare de fonduri europene.

În actualul dosar, pentru fapte similare, au mai fost deferiți justiției: în lipsă — Emile George Kharrat, cetățean român și libanez, reprezentant al unei societăți comerciale, Ezzeedine Maher Bou, cetățean libanez, cu reședința în România, și Eduard-Orlando Burlacu, administratori ai unor firme; în stare de arest la domiciliu într-o altă cauză — Mahmoud Sleiman Moubarak, cetățean englez, rezident în România, Abdulmounim Alzaid, cetățean sirian, rezident în România, Hussein Zayed, cetățean sirian rezident în România, administratori al mai multor societăți; în stare de libertate — Emilia Nae, Ionela Alina Marin, Ali Chraif, cetățean român și libanez, reprezentant al unei societăți, Daniel Marian Raicu, administrator de firme.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni AGERPRES, în perioada iulie 2010 — august 2012, inculpatul Ghaziri, în calitate de administrator al mai multor societăți, a constituit alături de inculpații Kharrat, Moubarak, Alzaid și Zayed pe de o parte, respectiv alături de inculpații Kharrat, Bou și Burlacu pe de altă parte, două grupuri infracționale organizate în scopul săvârșirii mai multor infracțiuni de evaziune fiscală.

"Acest lucru a fost posibil prin evidențierea, în acte contabile, a unor operațiuni comerciale intracomunitare fictive, prin folosirea unor circuite economice deja formate și societăți comerciale coordonate de membrii grupului, totul având ca scop deducerea ilegală a TVA. Aceste persoane au fost sprijinite în realizarea activităților infracționale de către inculpații Nae, Raicu, Chraif și Marin. Astfel, în perioada respectivă, Rami Ghaziri, alături de Kharrat, a evidențiat în actele contabile a trei societăți cu profil avicol operațiuni fictive (1615 acte materiale aferente facturilor emise), privind livrări intracomunitare de mărfuri (nepurtătoare de TVA) către firme de tip fantomă din Bulgaria, Cipru și Ungaria", se arată în comunicat.

DNA precizează că s-a folosit un lanț de comercializare scriptic în care au fost interpuse mai multe societăți de tip fantomă, cauzând un prejudiciu bugetului statului de peste 107 milioane lei, reprezentând TVA dedus ilegal.

În perioada septembrie 2010 — octombrie 2012, Rami Ghaziri, beneficiind de ajutorul aceleiași persoane, cu rea credință, a depus la organele fiscale un număr de 54 cereri privind rambursarea/ compensarea de TVA (aferente celor 1615 facturi prin care s-a simulat livrarea intracomunitară), pentru care a beneficiat fără drept de suma de aproximativ 86 milioane lei.

De asemenea, în perioada octombrie 2010 — noiembrie 2012, acesta și Emile Kharrat, ca urmare a restituirii, de către organele fiscale, în conturile a trei societăți, a aproape 60,7 milioane lei (reprezentând TVA rambursată ilegal) a introdus-o în circuitul economic (prin multiple plăți având drept justificare — plăți furnizori, restituire credit, consultanță către companii off-shore, achiziții imobiliare supraevaluate de la firme controlate de inculpat), în scopul ascunderii originii ilicite a provenienței acesteia.

"În realizarea acestui mecanism infracțional, Ghaziri și Kharrat au beneficiat de sprijinul inculpaților Zayed, Alzaid, Moubarak și Chraif. Acesta din urmă, la 26 martie 2012, pentru a disimula adevărata proveniență a sumelor de bani provenite din evaziune fiscală, a semnat un contract privind vânzarea, la un pret supraevaluat, a unui teren intravilan în suprafață de 42.000 mp, situat în localitatea Mihăilești, județul Giurgiu, către o societate administrată/ reprezentată de Rami Ghaziri. În perioada iulie 2010 — august 2012, inculpata Nae, în calitate de referent în cadrul uneia dintre firmele administrate de Ghaziri, beneficiind de ajutorul inculpatului Raicu, a întocmit, în mod nereal, documentele de transport aferente simulării livrărilor comunitare, în scopul creării aparenței unor tranzacții reale", susțin procurorii.

Totodată, aceștia s-au asigurat și de procurarea unor documente care să ateste, la un eventual control, deplasarea mijloacelor de transport pe teritoriul Bulgariei, respectiv bonuri privind achitarea taxei de pod, vignete, etc, în vederea deducerii ilegale a TVA.

De asemenea, inculpata a mai ținut legătura cu persoanele interpuse (administratori ai unor societăți de tip fantomă), cărora le-a achitat periodic sume de bani pentru faptul că au acceptat înființarea în numele lor a unor astfel de firme și au păstrat confidențialitatea adevăratului rol îndeplinit de aceștia, mijlocind totodată relațiile dintre membrii grupului, în ceea ce privește situația exactă a operațiunilor intracomunitare simulate.

În perioada iulie 2010 — iunie 2012, Ionela Marin, în calitate de reprezentant legal al unei societăți, a evidențiat în actele contabile ale societăți operațiuni fictive (213 acte materiale aferente facturilor emise), privind livrări intracomunitare de mărfuri (nepurtătoare de TVA) către societăți de tip fantomă din Bulgaria, Cipru și Ungaria, prin folosirea unui lanț de comercializare scriptic, cauzând un prejudiciu bugetului statului de aproximativ 16 milioane lei, reprezentând TVA dedus ilegal.

În perioada februarie 2011 — 2012, aceeași inculpată a depus fără drept la organele fiscale un nr. de 8 cereri privind rambursarea/ compensarea de TVA, aferente celor 213 facturi, pentru care a beneficiat fără drept de peste 8,3 milioane lei.

Anchetatorii au reținut că, în 8 martie 2013, în scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor fiscale, Ionela Marin Ionela, cu știință, a declarat în mod fictiv la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița schimbarea sediului social al firmei pe care o reprezenta, dar și că anterior, în 15 decembrie 2010, a semnat, fără a deține vreo calitate în cadrul societății off-shore Davana Holding Panama, un contract de consultanță și asistență managerială, încheiat între această firmă și una din cele administrată de Rami Ghaziri.

"În baza acestui contract, în perioada 22.12.2010 — 23.08.2013, pentru a disimula adevărata proveniență a sumelor provenite din evaziune fiscală, inculpata Marin a efectuat plăți cu titlu de avans achiziție echipamente în contul Davana Holdings SA Panama, în valoare totală de 7.312.781,85 lei. Prejudiciul total cauzat bugetului statului este în sumă de 107.153.731 lei (25.035.918 euro)", mai precizează DNA.

În cauză, a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile ce aparțin a două dintre firmele lui Rami Ghaziri și indisponibilizarea prin înființarea popririi asupra sumelor de bani existente în conturile acestuia.

Totodată, în cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea prin instituirea sechestrului asupra părților sociale pe care inculpații Ghaziri și Kharrat le dețin la mai multe societăți comerciale.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dâmbovița, cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză.

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Dăncilă, huiduită și apărată de zeci de jandarmi, a fost ascunsă într-o vulcanizare auto din Novaci! Apo…

2 Info. Acesta este sondajul distribuit de Dragnea liderilor locali sâmbătă seara.

3 BOMBĂ! Judecătorii au anunțat că judecă azi ultimul termen în dosarul lui Dragnea! Toate cererile de amânare a…

4 VIDEO Acum, în Piața Victoriei

5 ALERTĂ Jandarmi cu scuturi, ca la 10 august, aduși la mitingul PSD de la Târgoviște!

recomandări

Te ia DNA: Constantin Boșcodeală

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Trailerul de la noul film Războiul Stelelor s-a lansat și e aici