Asfalt de 73 de milioane de euro peste potecile pustiite din Apuseni
După aproape un secol de promisiuni neonorate și o izolare cronică ce a grăbit depopularea așezărilor montane, Munții Apuseni beneficiază în sfârșit de infrastructură modernă. Noile rute alpine spectaculoase, precum Transapuseana și Drumul Mănăstirilor, transformă radical relieful Munților Trascăului, însă investițiile de zeci de milioane de euro scot la iveală un paradox dureros: asfaltul neted a ajuns într-o zonă în care comunitățile tradiționale aproape au dispărut.
În cele 13 sate care alcătuiesc comuna Râmeț din județul Alba mai trăiesc astăzi mai puțin de 400 de oameni. Cătunele Boțani, Brădești, Cheia, Cotorăști, Florești, Olteni, Râmeț, Valea Făgetului, Valea Inzelului, Valea Mănăstirii, Valea Poienii, Valea Uzei și Vlădești au adăpostit vreme de veacuri comunități strânse de crescători de animale și muncitori forestieri. Însă izolarea geografică severă din Munții Trascăului a măcinat treptat viața acestor așezări mocănești, declanșând un exod masiv în ultimele decenii.
Localnică din Râmeț pe noua șosea Transapuseana Foto: Daniel Guță
Pentru bătrânii rămași, ritmul vieții s-a schimbat ireversibil. Maria, o locuitoare din Florești, sintetizează destinul acestor culmi: „De când mă știu m-am ocupat doar cu creșterea animalelor. Din sat coboram la Sălciua, la târg. Acum mai am o vacă pe care o las ziua să pască pe dealuri și seara mă duc la ea, iar când mă vede se întoarce spre casă. Noi așa am trăit dintotdeauna, de pe urma animalelor. Acum animalele sunt tot mai puține, iar cei rămași în aceste locuri sunt și ei puțini și, mai ales, bătrâni”.
Pe pantele abrupte pe care odinioară urcau carele trase cu greu și caii împovărați de desagi șerpuiesc acum drumuri de munte cu asfalt impecabil. Noul acces facil reconfigurează economia: activitățile pastorale lasă locul turismului, materializat prin pensiuni, cabane tip A-frame, căsuțe de vacanță și puncte de vânzare a suvenirurilor sau a produselor alimentare.
Transapuseana, artera care readuce mișcarea pe creste
Principalul motor al acestei deschideri este DJ 107I, botezat Transapuseana. Întins pe aproape 80 de kilometri între Aiud și zona Bucium–Abrud, drumul străbate comunele Râmeț, Ponor, Mogoș și Bucium. Lucrările de reabilitare, demarate în 2019 și finalizate în cursul anului 2024, au presupus investiții de peste 73 de milioane de euro. Din acest traseu principal se desprind mai multe drumuri secundare, foste căi forestiere, care duc asfaltul până în inima micilor așezări.
Un călător venit din județul Harghita a remarcat această schimbare surprinzătoare de peisaj: „Nu ne-am așteptat să găsim asemenea drumuri aici, în locuri în care, atunci când le-am străbătut în urmă cu mai mulți ani, nu exista asfalt. Peisajul este superb, de la Cheile Râmețului, Cheile Geogelului și Detunate până la sate pitorești ca Dumești și Sălciua sau peștera Huda lui Papară. Din păcate, locuri în care, în trecut, întâlneam mai mulți oameni sunt acum aproape pustii. Am observat o mulțime de case și șuri mocănești, cu acoperișuri înalte din paie, multe dintre ele părăsite și doborâte, care încă păstrează înfățișarea vechilor gospodării din Apuseni”. Totodată, turistul a observat la un popas amenajat produse culinare specifice mai degrabă zonei sale natale, precum kürtőskalács și langoși, neobișnuite pentru specificul istoric al moților.
Traseul atinge altitudini de peste 1.000 de metri la Râmeț, punct care dezvăluie deschideri ample spre Munții Trascăului și Metaliferi. Satul Râmeț numără în prezent abia 30 de localnici. Centrul său păstrează un aspect insolit, format din două blocuri mici edificate în perioada comunistă, sediul administrativ, școala și un spațiu comercial.
Aurel, un locuitor din Râmeț, descrie dinamica fluxului de vizitatori: „Mulți turiști urcă pe Transapuseana dinspre orașul Aiud, legat de autostradă, și parcurg 20–30 de kilometri până în zona cea mai înaltă a șoselei, de unde se deschide panorama asupra Apusenilor și, mai aproape, asupra Cheilor Râmețului. Alții vin dinspre orașul Teiuș, urcând pe lângă Mănăstirea Râmeț, pe Valea Mănăstirii, pe o șosea asfaltată recent, care ajunge tot în Râmeț și, mai departe, pe Transapuseana. De la mănăstire, un alt drum este acum în lucru și va fi și el asfaltat. I-au spus „Drumul Mănăstirilor”. Dincolo de Râmeț, când Transapuseana începe să coboare spre Bucium și Întregalde, peisajul nu mai este atât de spectaculos cum este cel de pe munte”.
Drumuri din Munții Apuseni Foto: Daniel Guță
Când șantierul a debutat în 2019, edilii din zonă sperau că asfaltul va acționa ca un scut împotriva depopulării. Petruț Bujor, primarul comunei Ponor, declara la acea vreme: „Fără acest drum, cred că peste câțiva ani nu mai aveam sate în zona de munte. Se va dezvolta și turismul. Este un drum mult visat”.
Proiectul de 210 milioane de lei: Drumul Mănăstirilor și al Sihăstriilor
Rețeaua rutieră din zonă se va extinde și prin DJ 750C, cunoscut drept Drumul Mănăstirilor și al Sihăstriilor. Acest traseu pornește din Sălciua de Sus, aflată pe Valea Arieșului, parcurge satele Ponor, Râmeț, Valea Mănăstirii, Geoagiu de Sus și Stremț, coborând în final spre Valea Mureșului, în orașul Teiuș.
Cele două sectoare ale DJ 750C aflate în șantier cumulează aproximativ 38 de kilometri, fiind conectate printr-o bucată de 12 kilometri ce face parte din Transapuseana. Valoarea lucrărilor este de circa 210 milioane de lei, termenul asumat pentru recepție fiind anul 2027. Șoseaua traversează rezervațiile Cheile Râmețului, Cheile Geogelului și Vânătările Ponorului, deschizând calea spre biserici vechi de lemn și schituri monahale.
Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, sublinia miza investiției: „Acest drum, pe care regăsim lăcașuri de cult unice în România, se întrepătrunde cu Transapuseana, iar reabilitarea sa va duce la dezvoltarea turismului și la creșterea calității vieții în această zonă. Efectele benefice ale acestei investiții se vor face simțite rapid pentru locuitorii de aici și nu doar pentru ei”.
Lucrări rutiere în Munții Apuseni Foto: Daniel Guță
Calvarul transportului pe cai: realitatea anului 1929
Necesitatea unei conexiuni carosabile peste Munții Apuseni a fost articulată încă din perioada interbelică. Traseul propus pe atunci, Teiuș–Mogoș–Bucium–Abrud, trebuia să scoată din izolare peste 20.000 de suflete care trăiau pe o arie de aproximativ 345 de kilometri pătrați (60.000 de jugăre cadastrale).
În 1929, medicul Lazăr C. Iancu atrăgea atenția în paginile publicației „Societatea de Mâine” asupra situației disperate a zonei:
„În partea Munților Apuseni, spre răsărit de Abrud, sunt așezate vreo zece comune, cu o suprafață de aproape 60.000 de jugăre cadastrale (aproximativ 345 de kilometri pătrați) și circa 20.000 de locuitori. Singurul mijloc de a se veni în ajutorul acestei regiuni, închise între munți, lipsită astăzi de orice cale de comunicație, ar fi deschiderea șoselei Teiuș–Mogoș–Bucium–Abrud. Această șosea a fost cerută de comunele interesate încă de acum 30 de ani, dar, mai ales de 20 de ani încoace, 26 de comune, în frunte cu Mogoșul, o reclamă insistent și neîncetat.” — dr. Lazăr C. Iancu, „Societatea de Mâine”, 1929
În lipsa infrastructurii, orice activitate comercială devenea un efort istovitor pentru comunitățile din Ponor, Mogoș, Geoagiu de Sus sau Râmeț:
„Majoritatea populațiunii își face transporturile pe spinarea cailor, peste munți. Cu un cal se poate transporta 90 de kilograme și, din cauza drumului extrem de anevoios, un om poate transporta deodată cel mult cu doi cai. Drumul dus și întors se face de mogoșeni și comunele din jur în două zile și jumătate. Majoritatea familiilor își fac astfel aprovizionarea la fiecare una-două săptămâni. Pentru fiecare familie, la una-două săptămâni, o persoană harnică de lucru își pierde două zile și jumătate – trei zile și jumătate. Se transportă astfel anual, pe spinarea cailor, de către regiunea Mogoș, Ponor, Râmeț, Geoagiu de Sus și jur, circa 380–400 de vagoane de cereale. Pe șoseaua proiectată, drumul dus și întors se poate face într-o zi și transportul se va face cu căruțe sau cu care.” — dr. Lazăr C. Iancu, „Societatea de Mâine”, 1929
Potențialul economic al regiunii rămânea astfel blocat între versanți. Datele vremii arătau că muntenii dețineau peste 60.000 de oi și 11.000 de vite și cabaline, însă produsele lor nu puteau ajunge eficient în târguri: „Imense cantități de lână nu pot fi mulțumitor valorificate. Având un drum de comunicație scurt și ușor accesibil, s-ar putea înființa lăptării și cooperative pentru producerea și desfacerea produselor alimentare și pentru industrializarea acestor produse. Astăzi, cel ce voiește să vândă ceva este nevoit să încarce pe spinarea calului 80–90 de kilograme și să facă drumul peste munți la orașul cel mai apropiat”.
Aceeași soartă o aveau recoltele de fructe și lemnul: „Se cultivă mari cantități de fructe (mere și prune), terenul și clima fiind favorabile acestor produse. S-ar putea extinde mult cultura pomăritului, iar prin desfacerea sau industrializarea acestora s-ar putea crea un nou și însemnat izvor de câștig pe seama populației. Sunt plini munții noștri de întinse păduri de brad și fag, care nu produc astăzi nici măcar costul întreținerii lor”.
Concluzia apelului din 1929 evidenția miza civilizațională a proiectului rutier: „E singurul mijloc de a pătrunde cultura și civilizația în această regiune a munților. Deschidem ochiului vizitatorului una dintre cele mai frumoase și pitorești regiuni, prin Cheia Râmețului la Detunata etc. Șoseaua Teiuș–Mogoș–Abrud e tot ce această regiune cere astăzi țării și e singurul mijloc de a se veni în ajutorul sărmanei populațiuni”.
Proiecte tergiversate timp de aproape un secol
Pașii concreți s-au lăsat însă așteptați. Abia în anul 1938 ziarul „Curentul” menționa darea în folosință a unei secțiuni de 16 kilometri între Bucium și Mogoș, prima bucată din ceea ce astăzi este Transapuseana:
„Prin muncă continuă și insistentă s-a realizat șoseaua admirabilă care leagă nodurile de comunicație Bucium–Mogoș–Aiud, pe o porțiune de 16 kilometri, cu 32 de kilometri de șanțuri pentru scurgeri, la care se adaugă podurile aferente și îndiguirile necesare, care împiedică puhoaiele după topirea zăpezilor de primăvară — toate lucrate din piatră și beton, cu mare durabilitate. Șoseaua aceasta a intrat de mult în folosința moților, care nu au destule cuvinte de mulțumire pentru cei ce s-au îndurat de pătimirea lor de până acum.” — Ziarul „Curentul”, 1938
Tot în 1938 începuseră manevrele pe traseul Teiuș–Cheile Râmețului, unde era planificată dislocarea stâncii pe o lungime de doi kilometri. Publicația sublinia atunci valoarea turistică a zonei: „Mai este important acest drum și din punct de vedere turistic, fiindcă nicăieri în Ardeal, ca aici, priveliștea nu oferă ochiului un pitoresc mai frumos, cu văi și stânci abrupte de o măreție unică în felul ei”.
Promisiunile s-au blocat însă din nou. În 1946, gazeta „Frontul Plugarilor” semnala stagnarea marilor șantiere destinate moților. Pe atunci, satele erau încă pline de viață: doar în comuna Râmeț trăiau peste 2.500 de oameni. Lucrările au avansat greu, doar cu pietruiri parțiale, iar izolarea prelungită a grăbit colapsul demografic. La începutul anilor 2000, comunitatea din Râmeț mai număra între 800 și 900 de rezidenți, ajungând astăzi la un prag critic, tocmai în momentul în care drumurile alpine moderne au devenit realitate.
Explorează subiectele:
