DNA/Bunea Stancu, trimis în judecată într-un nou dosar

DNA/Bunea Stancu, trimis în judecată într-un nou dosar

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată a inculpatului (în stare de detenție în altă cauză)

GHEORGHE BUNEA STANCU, președinte al Consiliului Județean Brăila, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și
- conflict de interese, în formă continuată.

și în stare de libertate, a inculpatei
RUSU ALINA DANIELA, director economic în cadrul Consiliului Județean Brăila, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 28 martie 2006 – 08 martie 2012, inculpatul Gheorghe Bunea Stancu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Brăila, a îndeplinit mai multe acte care au condus la obținerea în mod direct de foloase patrimoniale necuvenite pentru două cluburi sportive din Municipiul Brăila, constând în încasarea, de către acestea, a sumei totale de 7.492.360 lei, precum și darea în folosință gratuită pe o perioadă de 5 ani a unui autoturism.
Modalitatea în care inculpatul Gheorghe Bunea Stancu a acordat sumele respective de bani a fost prin implicarea sa directă în adoptarea hotărârilor și a contractelor de asociere dintre cele două cluburi sportive și Consiliul Județean Brăila, prin care acestea au obținut finanțare de la bugetul Consiliului Județean Brăila.
Totodată, în aceeași perioadă, inculpatul Gheorghe Bunea Stancu a fost acționarul majoritar al unei societăți comerciale care, la rândul ei, prin intermediul altei societăți, avea calitatea de asociat majoritar la unul dintre cluburile respective și membru fondator la cel de-al doilea. În acest fel, inculpatul a beneficiat indirect, prin intermediul celor două cluburi sportive, de foloase patrimoniale necuvenite în valoare totală de 7.492.360 lei pentru societatea la care este acționar majoritar și în mod direct de foloase nepatrimoniale, constând în capital electoral.
În perioada 01 februarie 2008 – 15 decembrie 2010, inculpata Rusu Alina Daniela, în calitate de director economic al Consiliului Județean Brăila, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a aprobat finanțarea celor două cluburi sportive din municipiul Brăila cu suma totală de 5.242.362 lei, fără a exista angajamente legale, respectiv hotărâri ale Consiliului Județean Brăila de aprobare expresă a sumelor încasate de cele două cluburi.

Consiliul Județean Brăila s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 5.242.362 lei.

În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului Gheorghe Bunea Stancu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vrancea cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Inculpatul Gheorghe Bunea Stancu a fost condamnat definitiv la data de 02 aprilie 2015 la o pedeapsă privativă de libertate, pentru fapte asimilate celor de corupție, într-un dosar instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (a se vedea comunicatul nr. 23/VIII/3 din 10 ianuarie 2012). De asemenea, acesta a mai fost trimis în judecată la data de 2 octombrie 2014, alături de alte persoane, pentru fapte similare cu cele din prezenta cauza (vezi comunicat nr 1356/VIII-3/2.10.2014).

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Milionarul Costel Alecu, „devoratorul de vedete”, a fost încarcerat în SUA

2 Așa o fi?

3 Câh...

4 Un filon de safir în valoare de 100 de milioane de dolari, cel mai mare din lume, descoperit de muncitori care…

5 VIDEO Erdogan e bolnav? / Sunt suspiciuni că ar avea o boală incurabilă