Dragnea (PSD): Mi se pare exagerat ca o instituție cum e Banca Națională să amenințe parlamentari

Dragnea (PSD): Mi se pare exagerat ca o instituție cum e Banca Națională să amenințe parlamentari

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri seara, la Antena 3, că i se pare exagerat ca o instituție precum Banca Națională a României să amenințe parlamentari pentru votul la o lege, făcând referire la legea dării în plată.

'Mie mi se pare exagerat ca o instituție cum e Banca Națională să amenințe parlamentari, indiferent despre care parlamentari e vorba, cu penalul pentru votul la o lege. (...) Punctul meu de vedere este foarte clar: nu cred că este bine și nu sunt de acord cu acest tip de afirmații despre parlamentari. Pentru că asta înseamnă că încerci să intimidezi parlamentarul să voteze sau nu o anumită lege, să-i fie frică să mai voteze o lege, pentru că poate fi acuzat. El a gândit că acea măsură este oportună, așa a gândit el, că de aia a fost trimis în Parlament. Poate a gândit bine, poate a gândit prost, dar asta nu este infracțiune', a spus Liviu Dragnea, care a punctat că reprezentanții unor instituții trebuie să fie mai rezervați.

Șeful Direcției Supraveghere din Banca Națională a României, Nicolae Cinteză, a declarat, într-un articol publicat în presă, că legea privind darea în plată nu răspunde unei probleme sociale, ci îi avantajează pe cei care au cumpărat imobile înainte de criză, în scop speculativ, și poate genera falimentul unei bănci. El a adăugat că este mai convins decât oricând că DNA ar trebui să analizeze condițiile în care s-a inițiat legea.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Am fost la Palatul Cotroceni. I-am explicat președintelui tot ceea ce se întâmplă. Mi-a spus, mi s-a spus că oamenii politici au nevoie de liniște, i…

2 Carl Sagan, predicție care dă fiori despre SUA...

3 Foarte interesante amănunte...

4 BREAKING România a fost invitată de SUA să facă parte din Consiliul pentru Pace / Scrisoarea lui Donald Trump, primită sâmbătă de Nicușor Dan

5 Detaliul care l-a convins pe un bărbat să-și părăsească țara și să se mute în Spania: „Cu 1.000 de euro pe lună trăiești ca un rege”