Dragnea: Nu am fost chemat de urgență la Istanbul

Coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi că nu a fost chemat de urgență la Istanbul și că a mers pentru a vedea care este starea de sănătate a premierului.

''Nu am fost chemat de urgență. Nu mă poate chema nimeni de urgență, nici măcar prietenul meu bun. Am luat decizia să merg la Istanbul luni. M-am dus în primul rând să-l văd. A doua motivație a fost să văd exact despre ce situație medicală este vorba. În al treilea rând să discutăm câteva chestiuni politice importante pe care stabiliserăm să le discutăm în săptămâna asta. Deci încă sunt un om liber și sper să rămân în continuare și încă să pot să plec din țară oriunde doresc'', a spus Dragnea.

El a spus că situația medicală a lui Victor Ponta este bună, în prezent, și că premierul are nevoie de o perioadă de recuperare ''foarte riguroasă'', de 3-4 săptămâni, pentru că intervenția a fost mult mai complicată decât se credea anterior.

''Mâine va fi o nouă evaluare și se va decide dacă trebuie să rămână internat sau poate să meargă acasă (...) dacă va veni acasă, vom acasă, dacă nu, duminică seara o să fiu din nou acolo. Vă spun dinainte ca să nu mă mai urmărească paparazzi la Istanbul'', a spus Dragnea.

Premierul Victor Ponta a calificat marți intervenția chirurgicală la genunchi la care a fost supus într-o clinică din Turcia ca fiind "mult mai complicată decât se anticipa" și și-a exprimat încrederea că "până în decembrie" va putea din nou să facă sport. Ponta a dat asigurări că se va întoarce "mai sănătos și mai puternic". AGERPRES


populare
astăzi

1 Păi nu este România „marele aliat și prieten”? / SUA reiau vizele doar pentru Ungaria și Polonia, restul lumii rămâne blocată

2 Măruță a debutat la Antena 1: cifre strânse în confruntarea cu Pro TV

3 DOCUMENTE Magistrați și politicieni în curse VIP spre Mykonos și Nisa: lista completă

4 VIDEO Peste 300 de oameni și 240 de utilaje lucrează pe primul lot montan al Autostrăzii Unirii A8, care va lega Moldova de Transilvania

5 Misterul cailor sălbăticiți de pe DN57B, vechiul drum al cărbunelui din Banat