Dușa: Un birou al NATO se va deschide la Chișinău

Dușa: Un birou al NATO se va deschide la Chișinău

Un birou al Alianței Nord-Atlantice se va deschide în această toamnă la Chișinău, în vederea sprijinirii integrării euroatlantice a Republicii Moldova și realizarea interoperabilității armatei de peste Prut cu cea a forțelor aliate, a anunțat joi ministrul român al Apărării, Mircea Dușa, după întâlnirea de la sediul ministerului cu omologul său din Republica Moldova, Anatol Șalaru. Potrivit lui Dușa, ulterior se va înființa și un batalion mixt româno-moldovean de menținere a păcii.

Ministrul a precizat că România va avea un reprezentant la acest birou și cinci sau șase specialiști militari-consilieri, ce vor fi detașați la Chișinău pentru a oferi sprijin în adaptarea legislației și documentelor militare de planificare și structurare a armatei la standardele NATO și UE.

"Acest birou, unde vor activa specialiști militari din mai multe state, inclusiv din România, va avea menirea de a pregăti integrarea pe standarde NATO și a activității de restructurare a armatei Republicii Moldova în acest sens. Sper ca acest lucru să se întâmple foarte repede. Biroul se va deschide și sper ca în septembrie — octombrie să devină funcțional și că noi vom fi un real sprijin al MApN din Republica Moldova în elaborarea acestor documente. (...) Demersurile pe care le facem sunt de a sprijini drumul euroatlantic al Republicii Moldova. (...) Moldova este un stat partener al NATO și e important să înființăm și un batalion mixt româno-moldovean de menținere a păcii, care va avea sediul la Iași", a declarat ministrul Dușa.

Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, s-a întâlnit joi cu omologul său din Republica Moldova, Anatol Șalaru, pe agenda de discuții figurând situația de securitate din zonă ca urmare a crizei din Ucraina, precum și cooperarea bilaterală dintre ministerele Apărării din cele două țări. AGERPRES


populare
astăzi

1 Te ia cu fiori când citești așa ceva! Așa-zisul nostru stat este la mâna acestor „corbi”, în mai toate domeniile...

2 BREAKING Document / Putreziciunea iese la iveală! / Alți 18 suspecți în dosarul de corupție de la Spitalul Militar! / Oficiali de rang înalt și cadre medica…

3 VIDEO „Nu mai mușamalizați morții. Avem imagini cu mâini căzute” / Influencerul Makaveli și un grup de agitatori au încercat să ajungă cu forța la locul…

4 Un bărbat ar fi fost aruncat de suflul exploziei din Rahova într-un bloc vecin. Imagini cu un puternic impact emoțional

5 Liviu Avram / Jihadul Liei Savonea. Ce treabă are șefa Înaltei Curți cu pensiile private ale românilor