Eurostat: 40,4% dintre români, supuși riscului de sărăcie și excluziunii sociale

Cel mai ridicat procent de persoane supuse riscului de sărăcie și excluziune socială din Uniunea Europeană se înregistra, în 2013, în Bulgaria (48%), România (40,4%), Grecia (35,7%), Letonia (35,1%) și Ungaria (33,5%), relevă datele prezentate marți de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Nivelurile cele mai reduse ale acestui indicator se înregistrau în Cehia (14,6%), Olanda (15,9%), Finlanda (16%) și Suedia (16,4%).

La nivelul celor 28 de state din Uniunea Europeană, anul trecut, 24,5% din populație — respectiv 122,6 milioane de persoane — era supusă riscului de sărăcie și excluziune socială, comparativ cu 24,8%, în 2012 și cu 23,8% în 2008.

Un obiectiv al Strategiei Europa 2020 este scoaterea din categoria celor expuși sărăciei și excluziunii sociale în UE a cel puțin 20 de milioane de persoane până în 2020.

Progresele către atingerea acestui obiectiv sunt măsurate în funcție de trei indicatori — persoane aflate în risc de sărăcie, persoane ce se confruntă cu privațiuni materiale grave și persoane ce trăiesc în familii cu o intensitate a muncii foarte scăzută (în care adulții au utilizat mai puțin de 20% din potențialul lor de muncă în cursul anului anterior).

Anul trecut, 17% din populația UE era afectată de cel puțin una dintre aceste trei forme de excluziune socială.

AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit...

2 Noi amănunte de la festivalul prostiei din PSD / Ce ar pune la cale Grindeanu, „știuca” politicii românești...

3 BREAKING Iranul a lovit două dintre cele mai mari fabrici de aluminiu din lume și amenință acum universitățile americane din Golf

4 BREAKING „Pentru prima dată în ultimele secole” / Poliția israeliană nu l-a lăsat pe Patriarhul Ierusalimului să intre la Sfântul Mormânt pentru slujba …

5 Românca din Italia care a fugit cu lozul de 500.000 de euro și-a sunat partenerul: „Mi-a spus că termină munca și că se întoarce acasă”