Fiicele lui Dan Voiculescu contestă în instanţă sechestrul pus în dosarul ICA

Fiicele lui Dan Voiculescu contestă în instanţă sechestrul pus în dosarul ICA

Fiicele lui Dan Voiculescu, Corina şi Camelia, au depus joi, la Tribunalul Bucureşti, două contestaţii la executare în cazul sechestrului dispus prin decizia definitivă dată în dosarul privind privatizarea ICA, în care prejudiciul a fost stabilit la aproximativ 60 de milioane de euro.

Una dintre contestaţiile înregistrate la Tribunalul Bucureşti urmează să se judece în 25 august, iar cealaltă are termen în 29 august.

Avocata lui Dan Voiculescu, Maria Vasii, declara, miercuri, că imobilul de pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27, unde este sediul postului de televiziune Antena 3, a fost indisponibilizat de procurorii anticorupţie, în urma deciziei definitive din dosarul ICA. Vasii a spus că decizia de executare a dispoziţiilor din condamnarea din dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) a fost contestată la Tribunalul Bucureşti.

Avocata lui Dan Voiculescu mai spunea, după ce a fost la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus sub sechestru sediul în care funcţionează postul de televiziune Antena 3, că a fost luată o singură măsură de sechestru şi că nu s-a procedat la indisponibilizarea bunurilor în cazul cărora instanţa a decis definitiv că vor fi confiscate. Potrivit avocatei, până la judecarea contestaţiei la executare, un alt demers nu mai poate fi efectuat.

"Una din poziţiile noastre faţă de măsura sechestrului este aceea că bunurile trebuiau evaluate şi individualizate în teren, respectiv trebuiau luate taxele care grevează acest imobil şi trebuia ca aceste persoane să fie introduse în procedură, iar această procedură n-a fost urmată. Din punctul nostru de vedere, măsura sechestrului despre care discutăm astăzi este doar o notare în cartea funciară a existenţei acestui ordin de indisponibilizare, respectiv a sechestrului, şi nu antrenează alte consecinţe juridice", a adăugat Maria Vasii.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, în 8 august, în dosarul ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, la opt ani, şi pe Sorin Pantiş, fost ministru, la şapte ani de închisoare.

În acelaşi dosar au fost condamnaţi fostul director al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Corneliu Popa, la opt ani de închisoare, Jean Cătălin Sandu, fost şef al Direcţiei Juridice din ADS, şi Vlad Nicolae Săvulescu, fost şef al Direcţiei de Privatizare-Concesionare din ADS, la câte şase ani de închisoare, şi Flavius Adrian Pop, fost şef de serviciu în ADS, la cinci ani cu executare. Gheorghe Sin şi Constantin Baciu au primit patru ani de închisoare cu suspendare, iar Vica Ene şi Grigore Marinescu, trei ani, tot cu suspendare.

În acest dosar, prejudiul a fost stabilit la aproximativ 60 de milioane de euro, instanţa dispunând confiscarea mai multor imobile apaţinând inculpaţilor, printre care sediile posturilor de televiziune Antena şi cel al grupului de firme Grivco.

Totodată, magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis confiscarea de la Dan Voiculescu a penthouse-ul din Şoseaua Kisseleff, cu o valoare estimată de 250.000 de euro.

De asemenea, trebuie să i se confişte lui Voiculescu suma de 3.515.756,4 dolari plus TVA aferent, ce reprezintă chiria pe care a încasat-o în baza contractului de închiriere a spaţiului Grivco de către Romtelecom. Pentru recuperarea acestei sume, instanţa a dispus confiscarea bunurilor mobile şi imobile şi a banilor din conturile firmelor la care Voiculescu figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate.

Instanţa a mai dispus, în cazul lui Voiculescu, confiscarea unor sume de bani pe care le are în conturi pâna la concurenţa sumei de 15 milioane de lei, la BRD, şi pâna la concurenţa sumei de cinci milioane de lei, la RBS Bank.

De asemenea, Cameliei Voiculescu îi va fi confiscată suma de 2.984.358,3 lei, reprezentând contravaloarea a 9.947.861 acţiuni deţinute la ICA, donate de Dan Voiculescu, iar Corinei Voiculescu, suma de 2.984.358,6 lei, reprezentând contravaloarea a 9.947.862 de acţiuni deţinute la ICA, ce i-au fost donate tot de tatăl său. Totodată, de la Camelia şi Corina Voiculescu trebuie să fie confiscate sumele donate de Dan Voiculescu în urma închirierii spaţiului Grivco către Romtelecom.

În cazul lui Dan Voiculescu, pentru două din dispoziţiile instanţei a fost desemnat pentru punerea în executare procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie: una legată de identificarea de bunuri mobile, imobile, conturi pentru aplicarea sechestrului asigurator (pentru confiscare specială) şi cealaltă privind aplicarea sechestrului asigurator (pentru confiscare extinsă).

Potrivit actelor din dosar, în ce priveşte confiscarea specială a sumei de peste trei milioane de dolari plus TVA, s-au dispus măsuri asigurătorii, respectiv identificarea bunurilor mobile şi imobile ale lui Dan Voiculescu, conturi la societăţi comerciale unde acesta este împuternicit, administrator, beneficiar real sau asociat în ţară şi străinătate. După identificarea acestor bunuri, trebuie puse în executare, până se ajunge la suma de peste trei milioane de dolari plus TVA confiscată special.

Conform dispoziţiilor instanţei, procurorul şef al DNA trebuie să identificare bunuri şi conturi, în scopul aplicării sechestrului asigurator pentru confiscarea specială. În acest sens, vor fi făcute demersuri la Ministerul Justiţiei, Biroul de recuperarea a creanţelor din statele membre UE, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Oficiul Registrului Comerţului, Oficiul Naţional de Prevenire a Spălării Banilor.

Concret, procurorul şef al DNA trimite copia minutei deciziei instanţei la procurorul şef al secţiei care a făcut rechizitoriul şi îi cere să facă demersurile la instituţiile menţionate în document să identifice bunurile şi conturile care vor fi puse sub sechestru. După ce aceste bunuri sunt identificate, situaţia este trimisă procurorului şef al DNA, iar acesta informează instanţa, care la rândul său dispune organelor de executare ale statului să confişte special.

Aceeaşi procedură este urmată şi în cazul executării sechestrului asigurător asupra imobilului din Şoseaua Bucureşti - Ploieşti nr. 25-27, unde este sediul postului de televiziune Antena 3, compus din teren în suprafaţă de 4.184 de metri pătraţi şi construcţii de 3.140 de metri pătraţi.

În acest caz, după ce procurorul şef al DNA trimite copia minutei deciziei instanţei la procurorul şef al secţiei care a întocmit rechizitoriul din dosarul ICA, se aduce la cunoştinţă deţinătorilor imobilului că acesta este sechestrat. După ce este pus sechestrul pe acest imobil, situaţia este transmisă procurorului şef al DNA, iar acesta informează instanţa că a aplicat sechestrul asigurător.

Procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi, a declarat luni, la Adevărul Live, că Direcţia a fost desemnată de instanţă să identifice şi să indisponibilizeze conturi şi imobile pentru recupereare prejudiciului din dosarul ICA, dar executarea o va face statul, prin Ministerul Finanţelor, Antena 3 nefiind parte în cauză.

În acest context, Kovesi a spus că neagă categoric afirmaţia că Antena 3 este confiscată de DNA sau de orice altă instituţie a statului, întrucât Antena 3 nu a avut nicio calitate în acest proces, în care au fost condamnate definitiv mai multe persoane, printre care şi Dan Voiculescu.

Codruţa Kovesi a subliniat că jurnaliştii de la Antena 3 nu au fost implicaţi în dosarul ICA şi nu s-a dispus de către instanţă, prin decizia definitivă, confiscarea unor bunuri de la aceştia, pentru recuperarea prejudiciului de aproximativ 60 de milioane de euro.

Sursa: mediafax.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 ULTIMA ORĂ Alegerea lui Iordache este nulă? Pentru funcția de președinte al Consiliului Legislativ sunt necesa…

2 PSD, ultima crimă / Iordache va fi ales astăzi preşedintele Consiliului Legislativ. Mandatul e pe viaţă

3 Augustin Zegrean / Votul pentru șefia Consiliului Legislativ este nul

4 Primele semne ale apropierii dintre PSD și USR PLUS

5 Noi informații / USR PLUS, scor peste așteptări la parlamentare / PSD și PNL merg cap la cap / Struțocămila lui Pont…