Fiul lui Bercea, transferat la Poarta Albă pentru audieri privind şantajarea lui Mircea Băsescu

Fiul lui Bercea, transferat la Poarta Albă pentru audieri privind şantajarea lui Mircea Băsescu

Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, a fost transferat de la Penitenciarul Colibaşi, unde execută o pedeapsă de cinci ani şi trei luni pentru tentativă de complicitate la omor, la Penitenciarul Poarta Albă, urmând să fie audiat în dosarul privind presupusa şantajare a lui Mircea Băsescu.

Reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că Florin Anghel, care execută o pedeapsă de cinci ani şi trei luni de închisoare pentru complicitate la tentativă de omor, a fost transferat de la Penitenciarul Colibaşi (Argeş) la Penitenciarul Poarta Albă (Constanţa), pentru a fi audiat în dosarul în care procurorii DNA fac cercetări pentru presupusa şantajare a lui Mircea Băsescu.

La finalul acestei proceduri, Florin Anghel va fi dus înapoi la Penitanciarul Colibaşi, au precizat reprezentanţii ANP.

Ginerele lui Bercea Mondial, acuzat că l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu , căruia i-ar fi cerut 280.000 de euro ameninţându-l că va face publice informaţii compromiţătoare, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, la sfârşitul lunii mai, de Tribunalul Constanţa.

Potrivit unor surse judiciare, odată cu reţinerea, pentru şantaj, a ginerelui lui Bercea Mondial, Marius Constantin, prins în flagrant, la sfârşitul lunii mai, în timp ce primea de la fratele preşedintelui 10.000 de euro, într-o acţiune a DNA Constanţa, au apărut noi probe în acest caz, care au dus la redeschiderea dosarului în care fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, a fost denunţat de Mircea Băsescu pentru trafic de influenţă şi şantaj.

Ulterior redeschiderii, dosarul a fost trimis de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa la DNA Constanţa, în vederea conexării.

Sursele citate au mai precizat că în urma redeschiderii acestui dosar a fost necesară transferarea lui Florin Anghel la Penitenciarul Poarta Albă, asfel încât acesta să poată fi audiat la DNA Constanţa ori de câte ori va fi necesar.

În motivarea judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa care a emis mandatul de arestare preventivă pe numele lui Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial, se arată că Mircea Băsescu a botezat-o, în urmă cu aproximativ patru ani, pe fata soţilor Izaura Anghel şi Marius Constantin, legătura dintre cele două familii fiind realizată de către Marian Adrian Căpăţână.

Începând cu anul 2013, ulterior încarcerării lui Sandu Anghel, membrii familiei acestuia au început să exercite presiuni asupra lui Mircea Băsescu, afirmând că Marian Căpăţână a primit de la ei importante sume de bani, ce urmau să-i fie remise fratelui preşedintelui Traian Băsescu pentru ca acesta să uzeze de relaţiile avute, cu scopul de a obţine liberarea lui Bercea Mondial.

Ameninţările au fost făcute telefonic, încă din anul 2013, de către fiul lui Sandu Anghel, Florin, discuţiile fiind înregistrate de fratele preşedintelui cu telefonul mobil, transcrierile convorbirilor aflându-se la dosar.

"Ameninţările exercitate asupra persoanei vătămate au vizat denigrarea ei şi a membrilor familiei sale, prin dezvăluirea în presă a unor presupuse fapte de corupţie, de natură să aducă atingeri imaginii sale", se arată în motivarea deciziei.

Deoarece acest demers a eşuat, membrii familiei Anghel au solicitat într-o întâlnire comună, la care au participat atât Mircea Băsescu, cât şi Marian Căpăţână, restituirea sumelor plătite. Această întâlnire a fost monitorizată de lucrătorii de Poliţie judiciară de la Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Constanţa, discuţiile fiind înregistrate în mediul ambiental.

"Din cuprinsul acestei discuţii rezultă unele indicii privind primirea de către Marian Adrian Căpăţână a unor sume de bani de la membrii familiei Anghel cu scopul de a obţine eliberarea numitului Sandu Anghel. Cu toate acestea, numitul Marian Adrian Căpăţână a folosit banii respectivi în interes personal, investindu-i într-una din societăţile sale. Din acest motiv, Florin Anghel şi Anghel Fănica au exercitat multiple ameninţări cu moartea asupra lui şi i-au cerut să îşi treacă toate bunurile pe numele lor", se mai precizează în documentul citat.

Ameninţări au fost exercitate şi asupra lui Mircea Băsescu, "însă situaţia s-a calmat după ce fiul lui Sandu Anghel, Florin Anghel, a fost încarcerat ca urmare a condamnării definitive la o pedeapsă privativă de libertate".

Cu toate acestea, în 25 mai, fiica lui Bercea Mondial, Izaura Constantin, şi soţul acesteia, Marius Constantin, părinţii copilului botezat de Mircea Băsescu, au mers acasă la fratele preşedintelui Traian Băsescu şi l-au ameninţat din nou că vor începe o campanie de presă denigratoare împotriva sa, solicitând plata sumei de 280.000 de euro. Situaţia s-a repetat o zi mai târziu, când cei doi au mers la societatea deţinută de Mircea Băsescu, se mai arată în motivarea instanţei.

El a fost sunat apoi de către Izaura Constantin care i-a comunicat că în 30 mai se va prezenta împreună cu soţul ei pentru a primi cei 280.000 de euro.

În 29 mai, Mircea Băsescu a contactat-o pe Izaura Constantin pentru a cere o amânare până pe 6 iunie, însă nici aceasta şi nici soţul ei nu au fost de acord. Femeia a afirmat că se va prezenta, conform înţelegerii, în 30 mai pentru ridicarea sumei de bani.

Ulterior, Mircea Băsescu a fost din nou sunat de către cei doi soţi, care i-au spus că se află în Bucureşti şi că se vor prezenta chiar în seara de 29 mai şi că, dacă nu vor primi cel puţin o tranşă de 10.000 de euro, îl vor denigra, astfel încât toată ţara să afle despre el.

Şi aceste discuţii au fost înregistrate cu telefonul mobil de către fratele preşedintelui, care le-a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală, transcrierile aflându-se la dosar.

Conform sursei citate, în după-amiaza zilei de 29 mai, Anghel Izaura, Anghel Grinică Ion, fratele ei minor, şi Marius Constantin au mers acasă la Mircea Băsescu, iar cei patru s-au deplasat apoi la sediul firmei fratelui preşedintelui, aflată în Portul Constanţa.

În cadrul discuţiei care a avut loc în biroul lui Mircea Băsescu, şi care a fost înregistrată cu mijloace video, în baza ordonanţei, inculpaţii au formulat din nou ameninţări cu dezvăluirea în presă a unor fapte compromiţătoare pentru persoana vătămată şi familia acesteia. De asemenea, ei s-au arătat nemulţumiţi de suma de 10.000, pe care în final au acceptat-o, urmând să revină după câteva zile pentru a primi restul sumei de până la 280.000 euro. La ieşirea din biroul lui Mircea Băsescu, inculpaţii au fost prinşi în flagrant având asupra lor suma de 10.000 de euro, se mai arată în motivare.

În aprilie 2013, Bercea Mondial a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la doi ani de închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani.

În mai 2014, instanţa supremă l-a condamnat pe Sandu Anghel la opt ani şi nouă luni de închisoare cu executare, în dosarul în care acesta este acuzat că şi-ar fi înjunghiat un nepot într-un bar, în 2011, decizia fiind definitivă.

Bercea Mondial este cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă din judeţul Olt, presa relatând că acesta a fost implicat în mai multe lupte între grupările interlope.

Membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au fost cercetaţi de Poliţia Olt, în ultimii şase ani, în aproximativ 120 de dosare penale, majoritatea fiind constituite în urma unor plângeri făcute între ei, iar în prezent mai sunt în lucru şase dosare penale pe numele lui Bercea Mondial. Material Mediafax

 


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /