Franța: Pacientul aflat în moarte cerebrală în urma studiilor clinice pentru un medicament a decedat

Pacientul care se afla în moarte cerebrală după ce a participat la studiile pentru un medicament nou în vestul Franței a murit, a anunțat duminică spitalul din Rennes, unde acesta fusese spitalizat alături de alți cinci voluntari.

'Pacientul care se afla în moarte cerebrală a murit în după amiaza acestei zile', a transmis spitalul într-un comunicat, preluat de AFP. Starea de sănătate a celorlalți cinci pacienți spitalizați după accidentul testului clinic 'rămâne stabilă', potrivit comunicatului.

La studiile clinice efectuate în orașul francez Rennes, începând din 7 ianuarie, într-un laborator aparținând firmei Biotrial, au luat parte 90 de voluntari, bărbați perfect sănătoși cu vârste între 28 și 49 de ani. Pentru moment, testele au fost sistate. Aceasta era prima fază de testare pe om a noilor molecule, după ce acestea fuseseră testate cu succes pe cimpanzei.

Doar celor șase bărbați internați le-a fost administrată o doză identică de molecule testate, ceilalți voluntari ai studiilor clinice au primit doze mai mici de molecule, a precizat directorul Biotrial, Francois Peaucelle. Trei anchete au fost deschise de autoritățile franceze în urma producerii acestui tragic accident, inedit în Franța, scrie AFP.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 VIDEO Circotecă între RTV și Realitatea Plus la protestul minerilor

3 Fost șef MI6 / Iranul „a jucat destul de bine o mână slabă” și are „un avantaj strategic” în fața SUA după ce Trump ar fi pierdut inițiativa

4 „Îmi e milă de ei” / Vedeta PRO TV Corina Caragea a publicat capturi cu câteva dintre mesajele pe care le primește

5 „Nu este corect ca cineva să dea foc lumii, iar restul să înghită cenușa”