Guvernul, dat în judecată de toate sindicatele

Guvernul, dat în judecată de toate sindicatele

Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional au anunţat, luni, că dau în judecată Guvernul pentru desfiinţarea Inspecţiei Muncii prin OUG 86/2014, considerând că această prevedere este neconstituţională, au anunţat, luni, liderii sindicali.

Blocul Naţional Sindical (BNS), Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa", Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Confederaţia Naţională a Sidicatelor Libere din România - Frăţia şi Confederaţia Sindicală Naţională Meridian au arătat că sunt solidare în demersul referitor la abrogarea prevederilor privind desfiinţarea Inspecţiei Muncii şi apariţia Agenţiei Naţionale pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială.

Conform Mediafax, liderul BNS, Dumitru Costin, a precizat că în 29 decembrie 2014 a fost înregistrată o plângere prealabilă la Guvern, iar celelalte patru confederaţii s-au raliat şi, în 9 ianuarie, toate confederaţiile s-au adresat Avocatului Poporului, cerându-i să sesizeze Curtea Constituţională pentru ca aceasta să evalueze constituţionalitatea OUG 86/2014, respectiv a articolului 5, referitor la înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială.

Sindicaliştii au precizat că şi alte organizaţii sindicale, dar şi inspectorate teritoriale de muncă au sesizat Avocatul Poporului, fără ca acesta din urmă să ia vreo măsură. Astfel, confederaţiile sindicale au decis să cheme Guvernul în contencios administrativ.

De asemenea, sindicaliştii au spus că vor scrie tuturor ambasadelor din ţările UE pentru a le semnala decizia Guvernului privind desfiinţarea Inspecţiei Muncii.


populare
astăzi

1 Așa o fi? / Știința oficială i-a declarat lucrările „pseudoștiință”. Colegii râdeau. Presa îl acuza de șarlatanie

2 VIDEO Uite o chestie care merită văzută și care spune multe despre unele personaje „glorioase” după decembrie 1989...

3 Stenograme explozive / când l-a avertizat Putin pe Bush că Ucraina va declanșa o confruntare de durată

4 Amănunte care dau fiori despre cum și-a obținut Putin emisarul american preferat

5 Cum a fost deblocat Pokrovskul de grupul Timur. Imagini rare cu lupte de aproape, prezentate de GUR