Infirmieră din Mediaș, arestată sub acuzația că obliga fete cu deficiențe mentale să se prostitueze

O infirmieră din Mediaș, Eva Grancia, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, ea fiind acuzată de procurorii DIICOT că a constrâns mai multe fete cu deficiențe mentale, din centrele de integrare prin terapie ocupațională de la Dumbrăveni și Mediaș, să se prostitueze sau să practice cerșetoria.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, Eva Grancia a fost reținută de procurori pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, ea fiind arestată apoi preventiv de Tribunalul Sibiu.

Procurorii susțin că, în perioada 2008 — 2014, Eva Grancia, beneficiară a Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională Dumbrăveni și Mediaș și angajată ca infirmieră în cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare pentru Persoane cu Handicap din Mediaș, profitând de influența și autoritatea pe care o avea în rândul persoanelor internate în acest centru precum și de starea vădită de vulnerabilitate în care se aflau aceste persoane, le-a racolat în scopul exploatării și le-a determinat prin constrângere fizică și psihică la practicarea prostituției sau cerșetoriei, în vederea obținerii pentru sine de avantaje materiale ilicite.

În acest sens, Eva Grancia a determinat persoanele vătămate, provenite din cele două centre, prin amenințări și acte de agresiune sau inducere în eroare, să întrețină raporturi sexuale cu clienții pe care îi racola sau să practice cerșetoria în folosul său.

Prin aceste modalități, Eva Grancia a racolat mai multe persoane de sex feminin, beneficiare ale centrelor de integrare prin terapie ocupațională din Dumbrăveni și Mediaș, persoane pe care, abuzând de autoritatea pe care o avea asupra acestora, le-a determinat prin constrângere sau inducere în eroare să practice prostituția în folosul său.

Anchetatorii mai arată că Eva Grancia a dezvoltat în timp o activitate premeditată și bine organizată de exploatare a beneficiarelor centrelor de Integrare prin Terapie Ocupațională Dumbrăveni și Mediaș, impunându-se asupra victimelor prin acte de agresiune și violențe verbale, insuflându-le un puternic sentiment de teamă față de aceasta.

S-a reținut că Eva Grancia a profitat atât de autoritatea pe care o avea asupra victimelor, cât și de starea vădită de vulnerabilitate a acestora (de faptul că persoanele vătămate aveau deficiențe mentale/ intelectul redus, erau ușor influențabile, impresionabile, naive, ușor de manipulat, proveneau din centre de plasament, din familii dezorganizate, fără vreo sursă de venit), în scopul exploatării acestora.

În situațiile în care persoanele vătămate încercau să refuze întreținerea de raporturi sexuale cu diferiți clienți sau nu erau de acord să realizeze anumite "sarcini" impuse, aceasta recurgea inclusiv la acțiuni de constrângere fizică și morală asupra persoanelor vătămate, menținând starea de teamă insuflată victimelor și abuzând de autoritatea pe care o avea asupra acestora.

Acțiunea a fost realizată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Digi24 / Propunerile controversate de pe lista lui Orban. Cum arată ultima variantă a Guvernului

2 Bursa zvonurilor / Care sunt miniștrii care ar putea face parte din Guvernul Orban. Sighiartău, dat la o parte

3 Curvăsăria îngroapă România! Fosta „chinezului” din Guvernul PSD, dată afară din directoratul Transelectrica d…

4 Din sânge de hoț! / Compania germană Schweinemast Brader a cerut insolvența fermei Salcia după ce băiatul lui Dr…

5 BREAKING / Meleșcanu ar putea fi demis de la șefia Senatului prin decizie a CCR! Judecătorul raportor, Daniel Mo…

recomandări

Te ia DNA: Gherman Petru

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

O româncă a călătorit prin toată lumea să facă poze cu femei frumoase din 37 de țări