Mărturia unui român întors de pe frontul din Ucraina: ce nu se vede la televizor
După un an și opt luni petrecute în focul luptelor din Ucraina, un voluntar român cu pregătire în forțele speciale a decis să rupă tăcerea. Sub protecția anonimatului, combatantul a demontat mai multe mituri despre război, explicând de ce armata ucraineană nu mai poate recupera toate teritoriile pierdute și care este, de fapt, realitatea din spatele bombardamentelor rusești prezentate în presă.
Foto: Shutterstock
Dialogul cu internauții a avut loc joi, 29 octombrie, pe platforma Reddit , unde luptătorul a inițiat o sesiune de întrebări și răspunsuri la sugestia unui prieten. Acesta a activat în diverse localități ucrainene, însă a stabilit de la bun început limitele discuției pentru a nu compromite securitatea operațională.
„Salut! Un amic mi-a propus să fac asta aici. Here I am. Am fost pe front timp de 1 an și 8 luni, cumulat, în mai multe localități de pe teritoriul Ucrainei. AMA (din engleză, «Ask Me Anything» – «Întrebați-mă orice»). Nu voi da detalii legate de identitatea mea, unitatea în care am servit, locații exacte, evenimente curente, numere de personal, fie combatant sau logistic, date exacte sau orice fel de informații care pot periclita siguranța colegilor mei sau a mea ori succesul operațiunilor aflate în desfășurare. Îmi cer scuze în prealabil pentru întrebările la care nu voi putea răspunde, deși voi încerca să răspund la toate.” - Voluntar român în Ucraina
Realitatea din teren versus știrile din presă
Una dintre cele mai importante clarificări făcute de militarul român vizează modul în care sunt reflectate atacurile rusești în mass-media. Acesta a explicat că discrepanța dintre realitatea frontului și știri apare din nevoia de a proteja informațiile strategice. Astfel, loviturile asupra obiectivelor militare sau de infrastructură sunt ținute sub tăcere, în timp ce presa are acces liber doar la tragediile colaterale.
„Știi când se raportează că au fost bombardate doar locuri de joacă, blocuri și supermarketuri? Țintele sunt mai mereu de natură militară sau infrastructură. Dar nu poți raporta acele strike-uri, pentru că nu vrei să le dai rușilor un raport privind pagubele provocate. Deci presa poate să vorbească liber doar despre accidente și victime colaterale, care sunt adevărata tragedie a unui război. Nu despre țintele reale care au fost lovite, nu despre ce s-a distrus și reprezintă informații utile pentru ruși.” - Voluntar român în Ucraina
Cât despre șansele Ucrainei în fața Rusiei, în eventualitatea în care Statele Unite ar sista ajutoarele, românul a oferit o perspectivă pragmatică. El consideră că recucerirea integrală a teritoriilor nu mai este posibilă, indiferent de sprijinul primit, însă apărarea pozițiilor actuale rămâne un obiectiv realizabil: „Șansă la ce? Să luăm totul înapoi? Nu. Indiferent de ajutor. Să ținem linia? Da.”
Discrepanțele din ambele tabere: de la trupe de elită la recruți
Experiența directă cu inamicul i-a demonstrat că armata rusă nu este un bloc omogen, ci prezintă contraste uriașe în funcție de unitate și experiență. Dacă unii soldați sunt slab pregătiți, forțele speciale rusești se ridică la standardele occidentale.
„Nu vrei să dai de trupele lor de operațiuni speciale, de infiltrare și sabotaj. Sunt on par (n.r. la egalitate) cu echivalentul vestic în ceea ce privește antrenamentul, echipamentul etc. Dar dai și de un nea Caisă la 55 de ani, cu o căciulă murdară, într-o groapă în pământ.” - Voluntar român în Ucraina
În momentele în care au luat prizonieri ruși, interacțiunile au fost surprinzător de calme, axate pe subiecte banale, departe de orice tensiune politică.
„Prizonierii, tare simpatici. Am discutat cu ei despre alte lucruri: motociclete, jocuri pe calculator, țigări. Nimănui nu-i arde de politică și discuții contradictorii. Și, oricum, degeaba îl întrebi ce crede sincer pe unul cu mâinile legate, când tu ai arma în mână.” - Voluntar român în Ucraina
Diferențe majore există și în tabăra ucraineană. Românul a activat într-o unitate formată preponderent din militari occidentali, care beneficia de condiții bune, finanțare externă și relații pentru procurarea echipamentelor suplimentare. În această structură se aflau doar câțiva ucraineni bine antrenați și vorbitori fluenți de limba engleză, care își arătau recunoștința față de străinii veniți să îi ajute, fără să le pese de naționalitatea lor.
În timp ce unitățile profesioniste de voluntari preluau inițiativa ofensivă, greul menținerii pozițiilor cădea pe umerii rezerviștilor și ai recruților ucraineni, față de care românul a mărturisit că simte compasiune: „Sunt mulți conscripți și rezerviști, mi-e milă de ei. În cea mai mare parte, trebuie să mențină o poziție. De împins, împingeam noi și alte unități profesioniste, voluntare.”
„Voluntarii au un moral bun, dar sunt frustrați de anumite decizii venite de sus. Na, ca în orice conflict. Cei adunați să lupte au un moral mai scăzut, dar eu nu prea am dat de ei. Nu mă pot pronunța, iar ceea ce aș putea spune s-ar putea să nu fie nici adevărat, nici relevant. Unitatea în care am fost nu avea prea mulți ucraineni în componență, ci doar câțiva care erau fluenți în engleză și ceva mai bine antrenați. Altfel, nu le păsa deloc de unde sunt. În schimb, erau recunoscători că sunt acolo.” - Voluntar român în Ucraina
Drumul spre front și traumele războiului
Pentru combatantul român, decizia de a merge în Ucraina a reprezentat o „oportunitate excelentă” de a practica singura meserie pe care o cunoștea, având deja un istoric în forțele speciale. Plecarea nu a fost un gest impulsiv, ci un pas calculat, bazat pe conexiuni existente. Acesta a trimis un CV, s-a prezentat în Polonia, iar în bagaj și-a pus doar strictul necesar.
„Pachete de tutun Golden Virginia verde, pastă de dinți, filtre, foițe, boxeri, ciorapi, euro, dolari, un ceas Seiko automat, două cărți, documente și alte lucruri. Te prezinți în Polonia după ce ți-ai predat deja CV-ul. Nu m-am dus de nebun, aveam contacte și colegi deja.” - Voluntar român în Ucraina
Pe câmpul de luptă, armamentul primit în custodie de la stat a evoluat treptat: a început cu o pușcă AK-74 uzată, a trecut la o versiune modernizată de ruși a aceluiași model, iar ulterior a primit o armă Haenel 556, dotată cu amortizor, T1 și LAM. Astăzi, după întoarcerea acasă, păstrează legătura cu foștii camarazi, alături de care se joacă pe calculator și discută doar aspectele care nu sunt clasificate.
Deși pierderea prietenilor în misiunile eșuate este o realitate dură a frontului, românul a recunoscut că, la nivel profund personal, suferința animalelor abandonate i-a provocat cele mai mari traume emoționale.
„Nu toate operațiunile se desfășoară așa cum ne dorim. Și, de multe ori, când lucrurile nu merg așa cum ne-am dori, nu se întorc toți cei cu care ai legat prietenii. Dar, la nivel strict personal, cel mai mult mă afectează lucrurile legate de animalele de companie și, mai ales, de câini. În special atunci când nu sunt evacuați și îi auzi plângând printre dărâmături. Atunci mi se rupe sufletul în asemenea hal, încât pur și simplu nu pot duce așa ceva.” - Voluntar român în Ucraina
În final, întrebat ce ar trebui să facă cetățenii obișnuiți din România în cazul unei extinderi a conflictului, militarul a subliniat că mobilizarea civililor, în ciuda umbrelei de securitate NATO și a trupelor profesioniste, ar indica o situație catastrofală. Sfatul său pentru populație este să evite panica și blocarea infrastructurii rutiere.
„Voi nu vă faceți nimic. Noi ne luăm câteva cartușe de țigări, ne îmbrăcăm și mergem unde e nevoie. Dacă ajung să vă cheme pe voi, deși suntem noi aici, cu tot NATO în spate, s-a împuțit treaba rău. Vă faceți provizii, ascultați de autorități. Vedeți unde sunt adăposturile. Nu ne panicăm, nu umplem străzile și autostrăzile, că și așa nu avem.” - Voluntar român în Ucraina
Explorează subiectele:
