Judecătoarea Corina Jianu, care ar fi primit mită de la edilul din Năvodari, suspendată din funcţie

Judecătoarea Corina Jianu, care ar fi primit mită de la edilul din Năvodari, suspendată din funcţie

Magistratul Corina Jianu, de la Tribunalul Constanţa, trimisă în judecată pentru că ar fi primit mită un teren de 500 de metri pătraţi de la primarul din Năvodari, Nicolae Matei, pentru a soluţiona favorabil două dosare, a fost suspendată din funcţie de Consiliul Superior al Magistraturii.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea Corinei Jianu din funcţia de judecător şi de preşedinte al Secţiei a II-a civilă a Tribunalului Constanţa, ca urmare a trimiterii în judecată pentru luare de mită şi două fapte de abuz în serviciu.

Judecătorul Corina Jianu a fost trimisă în judecată în 28 noiembrie, în dosarul în care primarul suspendat din Năvodari, Nicolae Matei , este acuzat de abuz în serviciu, dare de mită şi constituire a unui grup infracţional organizat. Primul termen în dosar va avea loc în 5 decembrie, la Curtea de Apel Constanţa, care va decide şi dacă primarul Nicolae Matei va fi judecat în arest sau în libertate.

În acelaşi dosar vor fi judecaţi, cumnatul lui Nicolae Matei, Isidor Gurgu, sub control judiciar pe cauţiune, şi firma acestuia, SC Dormarbib Group SRL, pentru spălare a banilor, complicitate la tentativă la abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Procurorii i-au trimis în judecată şi pe Vasile Alexandru Manu, membru în Adunarea Generală a Asociaţiei Fotbal Club Săgeata Năvodari la data faptelor, pentru spălare a banilor, Victoria Căpăţână, pentru complicitate la abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat, şi Constantin Florin Idvu, pentru spălare a banilor şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Constanţa arată, în rechizitoriul trimis instanţei, că Nicolae Matei, cumnatul său Isidor Gurgu şi firma acestuia, SC Dormarbib Group SRL, au constituit un grup infracţional organizat, prin care au urmărit dobândirea unor terenuri din Năvodari, producând un prejudiciu Primăriei de 104.988.896 de lei (aproximativ 25 milioane de euro).

Judecătoarea Corina Jianu este acuzată că a dat decizii favorabile unor persoane, în două dosare privind proprietatea unor terenuri, beneficiar real fiind însă Nicolae Matei şi membrii grupului constituit de acesta.

În schimbul acestor decizii de la Judecătoria Constanţa, în 19 octombrie 2010, Nicolae Matei i-ar fi dat judecătoarei Jianu, prin intermediul fiicei acesteia, un teren de 500 de metri pătraţi în Năvodari.

Anchetatorii susţin că, pentru a ascunde provenienţa acestui teren, ar fi fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare între SC Top Vision SRL, al cărei asociat unic este Nicolae Matei, şi fiica magistratului, prin care aceasta a dobândit terenul la preţul de 8.560 de lei, deşi valoarea de circulaţie a acestuia era de 139.550 de lei.

"Transferul acestei suprafeţei de teren s-a realizat la scurt timp după ce inculpatul Matei Nicolae a beneficiat, prin intermediul unor persoane interpuse, de efectele hotărârilor judecătoreşti nelegale şi netemeinice pronunţate cu rea-credinţă de către inculpata Jianu Corina Eugenia", au scris procurorii în rechizitoriu.

În cadrul grupului, Victoria Căpăţână l-ar fi ajutat pe primarul Nicolae Matei să comită fapta de abuz în serviciu în legătură cu emiterea unui titlu de proprietate. Aceasta ar fi introdus mai multe acţiuni identice la Judecătoria Constanţa, apoi ar fi renunţat la toate dosarele, cu excepţia unuia repartizat judecătoarei Corina Jianu.

Procurororii arată, în documentul citat, că perioada 2010-2011, primarul Nicolae Matei, care era preşedintele Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, a luat decizii privind reconstituirea dreptului de proprietate în cazul mai multor terenuri din intravilanul localităţii Năvodari, aflate pe malul Mării Negre.

Ulterior, în 23 iulie 2012, Nicolae Matei a luat măsuri pentru vânzarea, la un preţ derizoriu, a trei terenuri în suprafaţă de 20,6419 hectare, 15,9850 hectare şi 25,090 hectare, aparţinând domeniului privat al oraşului Năvodari, către SC Dormarbib Group, reprezentată de Isidor Gurgu. Prin vânzarea celor trei terenuri s-a produs un prejudiciu de 1.853.970,4 lei, reprezentând diferenţa dintre valoarea reală de circulaţie a terenurilor, respectiv 2.129.480 de lei, şi preţul plătit de cumpărător - 275.509,6 lei.

În 20 decembrie 2012, primarul Nicolae Matei a încheiat cu SC Dormarbib Group SRL un contract de schimb cu sultă (sumă de compensare), autentificat la un biroul notarial. Primarul a dat patru terenuri în suprafaţă totală de 12.055 metri pătraţi şi a achitat o sultă 2.592 de lei, iar în schimb a primit de la SC Dormarbib Group SRL un teren de 7.315 metru pătraţi situat în intravilanul oraşului Năvodari.

"Astfel, s-ar fi putut provoca o pagubă de 4.919.932 lei în dauna Primăriei Năvodari, reprezentând diferenţa dintre valoarea de circulaţie a terenurilor schimbate şi care urmau să fie schimbate (5.846.780 lei) de către oraşul Năvodari plus sulta de 2.592 lei şi valoarea de circulaţie a terenului schimbat de SC Dormarbib Group SRL (929.440 lei) precum şi un folos necuvenit SC Dormarbib Group SRL", au precizat procurorii.

Primarul Nicolae Matei mai este acuzat că, în perioada 1 septembrie 2010 - 21 mai 2014, a făcut plăţi ilegale către Asociaţia Fotbal Club Săgeata Năvodari, în cuantum total de 12.653.000 de lei.

Din aceşti bani, 2.269.510 de lei au fost transferaţi din conturile Asociaţiei Fotbal Club Săgeata Năvodari, în perioada 22 mai 2012 - 3 iulie 2013, de către Vasile Alexandru Manu, către societăţi de tip fantomă, sub acoperirea unor operaţiuni comerciale legale, în scopul ascunderii originii ilicite a sumelor respective.

Prejudiciul total produs Primăriei Năvodari a fost estimat la suma de 119.495.866,4 lei (26.554.636 euro), la care se adaugă un potenţial prejudiciu de 4.919.932 lei, care s-ar fi putut produce ca urmare a schimbului de terenuri cu SC Dormarbib Group SRL. Primăria oraşului Năvodari nu a comunicat în cursul urmăririi penale dacă se constituie parte civilă în cauză, deşi i s-a solicitat acest lucru, se mai arată în rechizitoriu.

Procurorii au instituit sechestru asigurător pe mai multor bunuri ale SC Dormarbib Group SRL, Matei Nicolae, Constantin Florin Idvu, Vasile Alexandru Manu şi Victoria Căpăţână, pentru recuperarea prejudiciului.

Într-un alt dosar, primarul Nicolae Matei a fost condamnat, în 8 aprilie, de Tribunalul Constanţa, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru dare de mită. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Constanţa, următorul termen fiind stabilit pentru 8 ianuarie 2015.

Procurorii DNA îl acuză pe primarul oraşului Năvodari că, în perioada iunie - octombrie 2012, i-ar fi solicitat unui ofiţer de poliţie judiciară cu funcţie de conducere, denunţător în cauză, să-i ofere protecţie în anchetele penale care-l vizau şi să intervină în aceste anchete, pe care Nicolae Matei le considera abuzive, nejustificate şi motivate politic. În schimbul acestor intervenţii, în 25 octombrie 2012, edilul i-ar fi dat ofiţerului de poliţie două loturi de teren situate în Năvodari, cu o valoare de piaţă de 46.160 de euro. Cele două terenuri ar fi fost date prin intermediari, cu simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de respectivii intermediari, pentru care s-ar fi plătit 59.000 de lei, însă în realitate nu s-a achitat niciun ban. Unul dintre intermediari, Nicolae Vâlcu, este judecat pentru mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii, fiind acuzat că a dat în faţa notarului o declaraţie în care a arătat că a primit cei 59.000 de lei.

Nicolae Matei, în vârstă de 47 de ani, este primar al oraşului Năvodari din anul 2008. În septembrie, Nicolae Matei a fost suspendat din funcţie, ca urmare a arestării sale preventive în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, dare de mită şi constituire a unui grup infracţional organizat privind vânzarea ilegală a unor terenuri.

Nicolae Matei este membru PSD din anul 2000, din 2005 deţinea funcţia de preşedinte al PSD Năvodari, iar din 2010 era vicepreşedinte al organizaţiei judeţene.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”