MATERIAL EXCLUSIV/Ce serviciu secret a ascuns/distrus înregistrările din 2011 despre care a vorbit procurorul Iacobescu?

MATERIAL EXCLUSIV/Ce serviciu secret a ascuns/distrus înregistrările din 2011 despre care a vorbit procurorul Iacobescu?

Apare ca tot mai evident, chiar strident, faptul că Dosarul Mircea Băsescu-Bercea Mondial, este doar începutul unei serii de dezvăluiri care vor zgudui din temelii unul dintre cele două blocuri politice aflate acum în competiţie în România. Şi totul se va desfăşura în legătură cu cei care au condus la ascunderea înregistrărilor care relevau existenţa unei sume de 600.000 de euro, plătită ca mită de către Bercea, cel mai probabil, lui Mircea Băsescu. De la acel moment s-a aşternut o tăcere complice, din toate părţile, şi s-au tăiat toate cordoanele ombilicale care ar mai fi putut picura un pic de puroi al cărui miros să ajungă la nările unui jurnalist mai acătării. N-a fost să fie, şi toată suflarea românească s-a trezit cu explozia în televizoare. Cu un frate de preşedinte în funcţie afirmând cu glas tremurat, în faţa unui ţigănuş cu tupeu, că la el n-au ajuns decât 250.000.

Dar să revenim la momentul zero al dosarului-declaraţiile procurorului Iacobescu. La foarte scurt timp după aceste afirmaţii, că pe înregistrări se face vorbire despre o mită de 600.000, şi că este vorba despre cineva important, lui Iacobescu i-a fost luat dosarul. Ba, mai mult decât atât, a şi fost cercetat disciplinar de CSM şi sancţionat cu mutarea disciplinară pentru 3 luni. Unde credeţi? Ironia sorţii, la Mehedinţi. Dar ăsta nu pare un amănunt aşa de relevant acum. Mult mai interesant este faptul că, deşi a depăşit demult vârsta pensionării, de aproape doi ani, Iacobescu este încă procuror activ la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt. La acest moment, Iacobescu se pregăteşte să împlinească 67 de ani. Are aceeaşi vârstă ca avocatul Clanului Bercea, Pavel Abraham. Şi nu credem că ne înşelăm dacă afirmăm că au fost colegi la Şcoala de Ofiţeri de Securitate de la Băneasa. Timp de doi ani. Pentru că, după aceea, unul a fost împrăştiat la Poliţie şi celălalt la Facultatea de drept. Pentru cultura dvs generală vă spunem şi că Iacobescu a fost recrutat din rândurile clasei muncitoare, ca absolvent al unei şcoli profesionale, copil crescut fără tată, a urmat cursurile liceale la seral şi apoi a fost selectat de băieţi mai departe. 

Dosarul Bercea, altminteri un dosar mai mult decât obişnuit, de tentativă de omor, a ajuns să fie preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Acesta este primul semn de întrebare că în pântecele acestui dosar ticăia o bombă cu ceas. În mod normal, dacă o comisese aiurea un procuror mai guraliv, şi îi luau dosarul, îl prelua un coleg egal în grad, de la acelaşi parchet. Bercea era, în fapt, un amărât de infractor oarecare. Nu, acest dosar a fost pur şi simplu capturat. Şi dat pe mâna celebrei doamne Ponea, prietena şi susţinuta, ne este foarte greu să folosim apelativul domn în acest caz, lui Duicu de la Mehedinţi. Un interlop sadea proptit în fruntea PSD Mehedinţi de mâna dreaptă a lui Geoană, de la vremea aceea, actualul senator UNPR Ion Toma. Şi fost preşedinte PSD Olt, tot la vremea aceea. Iar această stimată doamnă Ponea, fostă Drăguţ, era o bună cunoscătoare a lumii de orice fel din Olt. După terminarea studiilor şi-a început cariera de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, capitala judeţului Olt. Aşa că au fost destul de multe şansele ca d-na procuror să fi dat nas în nas cu Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pe vremea când, în plină glorie a lui, şi de tristă amintire pentru justiţie, îşi chema clienţii chiar în incinta Parchetului în care lucra doamna pentru a le împrumuta sumele de bani. Să vadă clientul cine e şeful, şi, mai ales, ce protecţie are. În acest fel a ajuns Bercea să deţină o avere de peste 15 milioane de euro în lichidităţi certe. A rulat şi înmulţit banii multor procurori şi judecători rezultaţi din şpăgi. De aceea a fost intangibil acest Bercea atâţia ani de zile. Nu înrudirea cu diverse mărimi, din varii domenii, ci banul l-a făcut pe el imun. A nu se înţelege de aici că d-na Ponea a fost parte la acest sinistru episod din istoria justiţie româneşti. Era prea mică. Şi aici mai facem o paranteză. Nu cu zâmbetul pe buze. La momentul arestării lui Bercea, stiţi cine era principalul concurent pe piaţa cămătăriei din Slatina? Un anume Gogioman. Protejatul şi asociatul fiului procurorului Iacobescu, Vali. Nu vă miraţi oameni buni, Oltenia ascunde în burta ei jeguri aproape de nesuportat şi complicităţi uneori ucigaşe.

SINGURA întrebare

De ce nu s-a disjuns din dosarul de tentativă de omor speţa privind mita, care apare în înregistrări? Aceasta este întrebarea la care trebuie să răspundă urgent sistemul judiciar din România. În lipsa unui răspuns la această întrebare, aşa-zisa luptă anticorupţie din ultimii ani a fost doar un praf în ochi pentru plebe sau, şi mai rău, o armă îndreptată doar împotriva duşmanilor politici. Dacă cineva a ascuns cu bună ştiinţă, în orice scop, aceste dovezi, acest cineva trebuie să plătească. 

Ipoteze

1) Preşedintele României a fost informat la momentul respectiv despre existenţa acestor înregistrări şi s-a intervenit  brutal pentru a fi scoase din dosar, lucru care s-a mai întâmplat şi cu înregistrările privind Alro Slatina, în primul său mandat. Când vine vorba despre astfel de operaţiuni, să nu îşi închipuie cineva că preşedintele cheamă pe cineva la el şi dă un ordin direct. Nu suntem copii. De regulă, preşedintele este doar informat şi eventual întrebat. Un simplu: ,,Faceţi ce vreţi!'' din partea preşedintelui echivalează cu rezolvarea favorabilă a situaţiei. Bun, s-a întâmplat aşa. Bercea nici măcar nu fusese trimis în judecată, etc. Cel mai firesc gest era să îl cheme la el pe fratele său, să-i dea una după ceafă şi să îi ceară imperativ să le dea banii înapoi domnilor romi. După cum se desfăşoară acum lucrurile, nu s-a întâmplat aşa. Pentru că banii, dacă s-au dat, şi s-au dat, în 2011 s-au dat. Înregistrările investigatorului Băsică încep din 2012, odată cu schimbările de la nivel guvernamental şi cu preluarea cazului de către fostul general Abraham, în calitate de avocat de Clan. În cazul acesta preşedintele ne minte. E vinovat.

2) Preşedintele ştie încă de la început, n-a făcut nimic nici pentru a împiedica mersul anchetei, nici în faza de cercetare, nici în faza de judecare. Este singura variantă în care Băsescu ar rămâne curat ca lacrima şi problemele s-ar muta în altă parte.

3) Mutarea problemei în altă parte ar însemna că instituţiile care asigură siguranţa şi protecţia statului  au intrat în posesia informaţiilor care vizau relaţiile pernicioase dintre membri ai clanului Bercea şi fratele preşedintelui, Mircea Băsescu. Cu siguranţă există rapoarte despre acest lucru. Este imposibil ca la nivelul judeţelor Olt şi Constanţa, SRI să nu fi deţinut detalii despre aceste relaţii. Iar acestea să nu ajungă şi pe biroul directorului George Maior. Aşa cum, spun chiar sursele noastre, s-au făcut monitorizări permanente în legătură cu acest Clan de la Drăgăneşti. Este absolut obligatoriu ca SRI să facă publice instituţiile spre care a transmis datele culese din teren. Oameni buni, suntem nebuni? Chiar vreţi să credem că trăim în ţara unde fratele preşedintelui ia o mită de 250.000 sau 300.000 de euro şi trei ani de zile nimeni nu ştie nimic? Că un desant de fuste lăbărţate lua cu asalt, zi şi noapte, casa şi sediul fimei fratelui preşedintelui, lălăindu-şi cu voce tare pretenţiile şi SRI dormea liniştit? Şi că monitorizarea telefoanelor-a se citi ascultarea-membrilor acestui Clan s-a oprit brusc după ce a apărut informaţia că în Dosarul Bercea s-a dat mită? La SRI TREBUIE SĂ FIE ACELEAŞI ÎNREGISTRĂRI TELEFONICE, IDENTICE CU CELE PREZENTATE DE STUDIOUL CINEFILM BERCEA & ASOCIAŢII.

4) Directorul SRI, George Maior, ar trebui să demisioneze azi dacă şi cel mai mic pion din ierarhia instituţionalizată a SRI a deţinut o informaţie legată de o infracţiune atât de gravă şi nu a sesizat organele în drept.

5) Ministrul de interne, Gabriel Oprea, ar trebui să demisioneze azi dacă a fost informat de existenţa informaţiilor privind mita, şi acest nenorocit a ştiut, şi nu a sesizat organele competente ale statului.

6) Şeful DIPI, Serviciul Secret al Ministerului de Interne, Gelu Marin Oltean, ridicat de Victor Ponta la rangul de secretar de stat, pentru a-l putea controla direct, ar trebui să demisioneze azi. Şi să fie reţinut de procurori. Pentru traficarea de informaţii secrete către persoane neautorizate.

7) Cum explică autorităţile competente că numai după apariţia ca avocat în cauză a lui Pavel Abraham, Florin Anghel, operatorul din filmele difuzate de Antena3, şi aflat, şi atunci, şi acum, arestat în penitenciarul Colibaşi, a fost convins să declanşeze o campanie de recuperare a banilor de la M.Băsescu?

8) Haide să ne călcăm pe inimă şi să vă povestim ceva despre Florin Anghel, zis Ambasador, şi nu Băsică, aşa vă intoxică Antena3. Toată lumea trece cu vederea că purtătorul de cuvânt al Clanului este Izaura, soţia lui Ambasador, şi nu el, vedeta. Şi asta pentru că Ambasador este arestat la penitenciarul Colibaşi. Nimeni nu suflă un cuvânt despre cum a ajuns el acolo. În data de 8 august 2011, la câteva luni după arestarea tatălui său, dar şi la câteva luni după consumarea mituirii, în timp ce se afla la Piteşti, împreună cu cumnatul său, nimeni altul decât reţinutul pentru şantaj asupra lui M.Băsescu, Marius Constantin, şi alţi doi puradei minori, a fost acuzat de tentativă de jaf,  într-un parc din oraş, asupra unei femei, căreia au încercat să-i smulgă un lanţ de la gât. Poliţiştii au fost alertaţi la numărul de urgenţă 112 şi Ambasador a fost reţinut în trafic după o jumătate de oră. A fost reţinut, şi mai apoi arestat preventiv. Capacitate noastră de investigare este limitată, dar putem paria că acum a apărut în scenă binefăcătorul Pavel Abraham. Care a şi reuşit să-l scoată din arest pentru a fi judecat în libertate. Să vă mai spunem că, cu totul şi cu totul întâmplător, Ambasador avea mari probleme cu consumul de droguri? Cine avut interesul ca Ambasador să se întoarcă în arest şi de ce? Mai ales că el era cercetat în aceeaşi cauză cu tatăl său, în tentativa de omor asupra vărului său. Şi pentru care a şi primit o pedeapsă de peste 5 ani de închisoare cu executare. Şi cum Dumnezeu a fost scos pe cauţiune unul care reprezenta un mare grad de pericol public, având pe rolul instanţelor următoarele dosare, la acel moment, în diferite stadii: un dosar pentru sechestrare persoane, din 2010, un dosar de complicitate la tentativă de omor, din februarie 2011 şi un dosar de tâlhărie, din august 2011. Judecătorii au fost beţi? 

Povestea continuă, pentru că aici se bifurcă iar întrebările....Garantăm că toate datele din material sunt reale şi verificabile


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...