Mircea Băsescu, în prima sa zi la serviciu după ce instanța i-a permis să părăsească domiciliul

Mircea Băsescu este luni la serviciu, între orele 12,00 și 15,00, conform deciziei instanței de judecată, fiind prima sa zi de lucru după o absență de peste o jumătate de an, perioada în care a fost arestat preventiv și, ulterior, judecat sub arest la domiciliu.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU/AGERPRES ARHIVĂ

Conform magistraților Tribunalului Constanța, Mircea Băsescu poate să plece de acasă la serviciu în două zile ale fiecărei săptămâni — luni și miercuri, timp de câte trei ore, la o firmă din portul Constanța pe care acesta o administrează.

Decizia a fost atacată în instanță de către procurorii DNA, contestația fiind respinsă ca nefondată de către Curtea de Apel, printr-o hotărâre definitivă.

Mircea Băsescu și Marian Căpățână, ambii aflați în arest la domiciliu, sunt judecați în procesul de șantaj în care sunt implicați cinci membri ai familiei lui Sandu Anghel zis Bercea Mondial.

Pe 23 iunie 2014, procurorii DNA — Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată a cinci inculpați în dosarul în care este implicat și Mircea Băsescu. Aceștia sunt ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, aflat în stare de arest preventiv pentru șantaj cu circumstanțe agravante în stare de recidivă, fiica lui Bercea, Izaura Anghel, precum și minorul de 17 ani, Grinică Anghel — pentru șantaj cu circumstanțe agravante, cei doi aflându-se sub control judiciar.Trimiși în judecată pentru șantaj au mai fost fiul lui Bercea, Florin Anghel, care este în penitenciar pentru executarea pedepsei într-o altă cauză, și mama acestuia și a Izaurei, Fănica Anghel, arestată într-un alt dosar.

În același dosar, Mircea Băsescu și Marian Căpățână sunt judecați pentru trafic de influență și respectiv complicitate la trafic de influență.

AGERPRES/(AS — autor: Nona Jalbă, editor: Diana Dumitru)


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

4 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă

5 Așa o fi? / Foraje eșuate pentru OMV în Marea Neagră, lângă Neptun Deep