Mircea Dușa: Interdicția de zbor pentru elicopterele IAR-330 a fost ridicată

Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a declarat duminică că interdicția de zbor pentru elicopterele IAR-330 a fost ridicată, după ce comisia organizată în cadrul Statului Major al Forțelor Aeriene a finalizat ancheta privind incidentul petrecut marți la Baza Bazei 90 Transport Aerian.

Potrivit ministrului, raportul a arătat că defecțiunea sesizată de comandantul navei avea legătură cu o pală a elicei, care prezenta o eroare din fabricație.

"Un elicopter de la Baza 90, constatând comandantul navei că există o anumită trepidație a elicopterului, a aterizat și sigur că s-a constatat o defecțiune la o pală. A fost numită o comisie de la Statul Major al Forțelor Aeriene, care evaluează aceste defecțiuni și până când au venit concluziile comisiei de anchetă au fost ținute la sol. Deja s-a rezolvat, deci două trei zile au fost ținute la sol", a precizat ministrul Dușa.

Incidentul a avut loc marți, 17 martie, în timpul unui zbor de antrenament. Potrivit unui comunicat de presă al MApN, echipajul elicopterului IAR-330 PUMA al Bazei 90 Transport Aerian a sesizat vibrații peste limita normală și a acționat conform procedurilor în vigoare.

După aterizare, în urma verificărilor, s-a constatat fisurarea unei pale a elicei anticuplu. Niciun membru al echipajului nu a fost rănit în urma acestui incident.

Ministrul Mircea Dușa a fost prezent duminică, alături de șeful Statului Major al Forțelor Aeriene Române, Laurian Anastasof, la o demonstrație din cadrul unui exercițiu militar comun româno-american, care are loc la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii. La acest exercițiu participă câteva sute de militari români și americani, precum și șase aparate de zbor F16, aeronave MiG-21 LanceR și elicoptere IAR-330 (SOCAT și MEDEVAC).

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Asta ar fi Armaghedonul” / 4,5 milioane de americani, surprinși de mesaj după ce un senator SUA a scris că Trump a pierdut controlul

2 Avertisment sumbru al generalului care a adus SUA în România: Sunt convulsiile de dinaintea unui nou război mondial

3 Cât mai are România de recuperat din împrumuturile acordate de Nicolae Ceaușescu. Irakul și Mozambicul și-au plătit o parte din datorii

4 Foarte interesant! / Rușii suflă și-n iaurt când vine vorba de România?

5 Ce se întâmplă? / Miliardarul american Peter Thiel a lansat duminică o serie de conferințe cu ușile închise la Roma despre Antihrist