Motivarea instanței: George Becali poate fi eliberat condiționat întrucât a fost stăruitor în muncă și disciplinat

Motivarea instanței: George Becali poate fi eliberat condiționat întrucât a fost stăruitor în muncă și disciplinat

George Becali îndeplinește condițiile eliberării condiționate după executarea a două treimi din pedeapsă, întrucât a fost stăruitor în muncă și disciplinat pe perioada detenției, se arată în motivarea sentinței pronunțate de Judecătoria Medgidia.

"Instanța apreciază ca îndeplinit și criteriul obiectiv, respectiv a fost stăruitor în muncă, acumulând zile câștig, a fost disciplinat, nu are nicio sancțiune disciplinară și a dat dovezi temeinice de îndreptare, în sensul că a acceptat pedeapsa care i-a fost aplicată, starea de detenție apreciind-o ca un 'purgatoriu', de la viața materială la cea spirituală", se arată în motivare.

Instanța a apreciat și faptul că Becali a fost folosit la muncă pe perioada detenției, a elaborat trei lucrări pe care le-a publicat și nu a provocat conflicte cu ceilalți deținuți sau cu cadrele din penitenciar.

"Pentru acest comportament a fost recompensat de 11 ori și a beneficiat de două învoiri din penitenciar. Nu a fost cazul vreunui refuz de participare la activități și programe. Cele trei sancțiuni disciplinare aplicate i-au fost anulate de către instanță prin hotărâri definitive, ceea ce face să nu aibă nicio sancțiune disciplinară", se precizează în motivare.

Astfel, perioada efectiv executată din pedeapsă este, în opinia instanței, "suficientă pentru ca funcția și scopul pedepsei să fie atinse". Instanța a susținut, totodată, că evoluția corespunzătoare a conduitei condamnatului pe perioada detenției demonstrează "dobândirea capacității concrete de mobilizare și responsabilizare, în sensul reintegrării sale licite în societate".

În motivare sunt menționate și susținerile făcute de inculpat în fața instanței, cu ocazia judecării cererii de eliberare condiționată. Becali le-a mulțumit judecătorilor și procurorilor care l-au condamnat, afirmând că altfel "nu ar fi găsit mântuirea, vindecarea spirituală", arătând că pentru el "temnița a fost o curățare spirituală".

"La întrebarea președintelui de complet dacă este pregătit să se întoarcă în viața socială, petentul-condamnat arată că însăși caracterizarea vorbește de la sine; când va ieși din pușcărie se va transforma într-un om duhovnicesc și va vrea să stea numai între oameni curați. Nu-l va mai interesa viața publică, pentru a nu mai fi îndemnat la păcat. În ce privește Steaua, dacă va aduce bani, o va păstra, dacă nu, o va da cadou", se mai menționează în documentul citat.

În schimb, reprezentantul DNA a susținut în fața instanței că nu sunt îndeplinite condițiile eliberării condiționate, din cauza conduitei condamnatului pe parcursul executării pedepsei.

"A încercat să eludeze regimul de executare în mai multe rânduri prin motive medicale neîntemeiate, încercând să inducă în eroare organele judiciare; iar sancțiunile, chiar dacă sunt anulate, sunt o reflectare a conduitei condamnatului în penitenciar", a arătat procurorul, solicitând respingerea cererii de eliberare condiționată.

Magistrații Judecătoriei Medgidia au admis, pe 6 martie, cererea omului de afaceri George Becali privind eliberarea sa condiționată din Penitenciarul Poarta Albă. Decizia a fost atacată de procurori, contestația urmând să se judece la Tribunalul Constanța.

Condamnat la închisoare în 2013, George Becali a fost transferat, la solicitarea sa, de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul Poarta Albă, fiind încarcerat în regim deschis.

Becali a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare, după ce a primit trei ani de detenție în cazul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale, la care s-au adăugat alte șase luni după condamnarea în dosarul "Valiza". AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

2 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

3 VIDEO Unde o fi plecat așa intempestiv Nicușor Dan?

4 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

5 Un articol despre ce se întâmplă în India...