Municipalitatea vrea ca pe spații verzi să fie sădite plante perene, arbori și arbuști

Municipalitatea vrea ca pe spații verzi să fie sădite plante perene, arbori și arbuști

Municipalitatea vrea ca pe spațiile verzi să fie sădite plante perene, arbori și arbuști, iar restul terenului să fie gazon. Un proiect de hotărâre în acest sens ar putea fi adoptat în ședința Consiliului General al Municipiului București din 26 ianuarie.

"Pe suprafața scuarurilor, a fâșiilor plantate (aliniamente stradale) și a grădinilor/ parcurilor publice, așa cum sunt definite în Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, cu modificările și completările ulterioare, se vor planta, cu preponderență, plante perene, vegetație lemnoasă compusă din arbori și arbuști, iar restul terenului va fi acoperit cu gazon sau înlocuitor de gazon", arată proiectul de hotărâre.

Potrivit acestuia, administrarea plantării și întreținerii spațiilor verzi se va realiza de administratorii acestora, conform Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților.

În expunerea de motive a proiectului se arată că, se impune stabilirea unor reguli/ norme de amenajare peisagistică a spațiilor verzi din București care să conducă la crearea unui unități peisagistice a orașului. În acest sens, utilizarea cu preponderență a plantelor perene în proiectele de amenajare peisagistică a spațiilor verzi din oraș ar implica o investiție cu durata de viață mai lungă, comparativ cu proiectele de amenajare ce au în componență plante anuale și/sau bienale. În plus, amenajările spațiilor verzi existente, precum și înființarea de noi spații ar trebui să se facă în baza unor planuri/ studii prin care peisagiști profesioniști să aleagă și să dispună modul în care va arăta orașul pe termen mediu și lung.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa o fi? / Știința oficială i-a declarat lucrările „pseudoștiință”. Colegii râdeau. Presa îl acuza de șarlatanie

2 VIDEO Uite o chestie care merită văzută și care spune multe despre unele personaje „glorioase” după decembrie 1989...

3 Stenograme explozive / când l-a avertizat Putin pe Bush că Ucraina va declanșa o confruntare de durată

4 Amănunte care dau fiori despre cum și-a obținut Putin emisarul american preferat

5 Cum a fost deblocat Pokrovskul de grupul Timur. Imagini rare cu lupte de aproape, prezentate de GUR