O femeie s-a sinucis aruncându-se în mare de pe pasarela din stațiunea Mamaia

O femeie în vârstă de 41 de ani s-a sinucis aruncându-se în mare de pe pasarela din stațiunea Mamaia.

Autoritățile au fost alertate, luni seară, de către agentul care asigura paza pasarelei, dar care nu a putut face nimic pentru evitarea celor petrecute.

Conform acestuia, femeia a pătruns pe pasarelă alergând, iar când a strigat la ea, aceasta și-a abandonat poșeta pe care o purta și s-a aruncat în apă.

La fața locului s-au deplasat polițiști, jandarmi, scafandri, cadre medicale.

Din cauza vântului puternic și a întunericului, scafandrii nu au putut să se scufunde pentru căutarea victimei.

După circa o oră și jumătate trupul femeii a fost adus de valuri la țărm, la circa 300 de metri depărtare de pasarelă, echipajul de pe ambulanță demarând procedurile de resuscitare concomitent cu transportarea pacientei la Spitalul Clinic Județean de Urgență.

Ulterior, medicii de la spital au înregistrat decesul victimei. Aceasta a fost identificată după cartea de identitate găsită de polițiști în poșeta sa.

Ancheta polițiștilor este în derulare, neexistând suspiciuni cu privire la împrejurările producerii tragediei. AGERPRES 


populare
astăzi

1 „Ne pare rău” / Revoltă în Bulgaria după atacul lui Rumen Radev la adresa României

2 Mărturia unui român întors de pe frontul din Ucraina: ce nu se vede la televizor

3 Scenariu șoc la Moscova / Rusia vrea să atace Europa în alianță cu SUA

4 Avertisment discret de la Pentagon: ce țări din Europa sunt rugate să nu mai provoace Rusia

5 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză