O stradă pietonală din Arad este acoperită cu 400 de umbrele viu colorate, la Zilele oraşului - FOTO

O stradă pietonală din Arad este acoperită cu 400 de umbrele viu colorate, la Zilele oraşului - FOTO

O stradă pietonală din centrul Aradului este acoperită cu 400 de umbrele multicolore, care vor înveseli trecătorii şi îi vor feri de arşiţă timp de aproape două săptămâni, pe perioada desfăşurării Zilelor Aradului.

O stradă pietonală din Arad este acoperită cu 400 de umbrele viu colorate, la Zilele oraşului (Imagine: Marian Buga/Mediafax Foto)

Asociaţia "Noi Re-Creăm" instalează un "acoperiş" de umbrele viu colorate pe o stradă pietonală din Arad, în parteneriat cu Primăria, lucrările fiind în curs de desfăşurare şi urmând să se încheie miercuri seară.

În cadrul Zilelor Aradului, care debutează vineri şi se vor desfăşura timp de zece zile, strada Meţianu este acoperită cu 400 de umbrele, prinse pe sârme ancorate de clădiri.

"Am dorit ca în aceste zile de sărbătoare să le facem o surpriză arădenilor cu un decor special, vesel şi plin de culoare", a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Corina Drăghici.

Arădenii au fost surprinşi când au ajuns pe strada Meţianu, una dintre cele mai circulate din oraş, pentru că leagă bulevardul central de o piaţă agroalimentară, unde se află şi Catedrala Ortodoxă Veche a Aradului.

"Te cuprinde un sentiment de bună dispoziţie când vezi aşa ceva. Ar fi minunat dacă strada ar arăta aşa pe tot parcursul verii", a spus o trecătoare, Marcela Iancic.

"Este ceva unic, nu am mai văzut. E o plăcere să te plimbi când vezi cerul în culorile curcubeului. Mă tem doar că vor fi distruse la prima furtună", a afirmat o turistă din Iaşi.

Cele 400 de umbrele vor acoperi strada până în 25 august, oferind şi protecţie împotriva arşiţei celor care vor vizita standurile din cadrul Târgului Estival, organizat în aceeaşi perioadă cu Zilele Aradului.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 BREAKING Bolojan, prima mare mutare pentru combaterea marii evaziuni fiscale!

2 VIDEO Cine controlează lumea / Pentru cei care nu înțeleg ce se întâmplă: 10 întrebări / Pentru cei care cred că înțeleg: știți ce urmează?

3 Fotografii de la SRI antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”

4 Cine este amanta secretă a Patriarhului Kiril al Rusiei. Îl însoțește în călătoriile externe și deține averea acestuia

5 Dorinel Umbrărescu anunță public câți kilometri din Autostrada Moldovei vor fi gata în 2026