Operația cezariană trebuie să fie efectuată numai din motive medicale (OMS)

Operația cezariană trebuie să fie efectuată numai din motive medicale (OMS)

Operația cezariană trebuie efectuată numai atunci când este 'necesară din punct de vedere medical', a susținut vineri Organizația Mondială a Sănătății (OMS), regretând faptul că se recurge prea des la această intervenție. 'În multe din țările în curs de dezvoltare și dezvoltate există o adevărată epidemie de cezariene, chiar și atunci când nu sunt necesare din punct de vedere medical', a spus dr Marleen Temmerman, director în cadrul OMS, transmite AFP. În multe state, această 'epidemie' se explică prin voința medicilor de a-și simplifica viața, cezarienele putând fi planificate, a adăugat Temmerman, cu ocazia publicării noilor recomandări ale OMS.

Este prima oară când agenția ONU recomandă clar ca recurgerea la cezariană să fie limitată doar la motive medicale, arată dr Metin Gulmezoglu de la OMS. Până în prezent, organizația a spus doar că 'rata ideală de cezariană' este cuprinsă între 10% și 15% din nașteri, limite stabilite de experți în 1985. De atunci, nașterea prin cezariană s-a răspândit mult atât în țările dezvoltate, cât și în cele în curs de dezvoltare.

Rata operațiilor cezariene a atins 23% din numărul nașterilor în Europa, 35,6% în cele două Americi și 24,1% în regiunea Pacificului de Vest, potrivit celor mai recente cifre ale OMS (din 2008). Numai Africa (3,8%) și Asia de Sud-Est (8,8%) par ocolite de acest fenomen.

În unele țări a apărut o adevărată 'cultură a cezarienei', ca în Brazilia, unde aproape jumătate dintre bebeluși se nasc prin cezariană, această țară fiind numărul unu în lume în domeniu, a adăugat Temmerman.

OMS a realizat noi studii, în încercarea de a determina o rată optimă a cezarienelor, dar nu a reușit deocamdată. Cercetările au demonstrat că rate mai mari de 10% nu duc la scăderea ratei mortalității materne și neonatale.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…