Parchetul a deschis un dosar penal în urma plângerii depuse de Gabriela Firea împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Acesta se bucură, însă, de imunitate

„Procurorii au dispus la data de 17.04.2014 începerea urmăririi penale cu privire la fapta sesizată, sub aspectul infracţiunii de şantaj. Prin ordonanţa din 18.04.2014, constatându-se că în cauză există un impediment legal temporar pentru punerea în mişcare a acţiunii penale s-a dispus, în temeiul prevederilor legale, suspendarea urmăririi penale”, se arată într-un comunicat al Ministerului Public.

Potrivit Constituţiei, preşedintele României se bucură de imunitate până în momentul în care acesta îşi va încheia mandatul.

Denunţul de şantaj, semnat de 176 de parlamentari

Denunţul de şantaj împotriva preşedintelui Traian Băsescu, semnat de 176 de parlamentari, printre care Victor Ponta, Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea şi Ilie Sârbu, a fost depus, joi, la Parchetul General. Aceştia îl acuză pe şeful statului de şantaj.

Semnatarii denunţului precizează că, într-un interviu la Realitatea TV, difuzat pe 13 aprilie, referindu-se la activitatea parlamentară a senatoarei Gabriela Firea în Comisia parlamentară de anchetă pentru verificarea legalităţii achiziţiei terenurilor din zona comunei Nana, Traian Băsescu a afirmat: „Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moşia soţului ei unde este primar, că s-ar putea să nu-l găsească întro-zi acasă dacă…. nu-i atentă…. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”.

Parlamentarii precizează că afirmaţia făcută în referire directă la activitatea de primar a soţului senatoarei constituie un mijloc de constrângere a acesteia în scopul determinării neîndeplinirii atribuţiilor parlamentare care îi revin, ce sunt de natură să lezeze interesele personale ale „numitului Băsescu Traian şi ale familiei acestuia”, potrivit Mediafax.

„Ne aflăm în prezenţa săvârşirii infracţiunii de şantaj consumată prin aceea că ameninţarea proferată public ca mijloc de insuflare a unei temeri şi realizare a unei constrângeri morale serveşte la determinarea împiedicarii actiunilor d-nei senator în folosul autorului exprimărilor în sensul art. 207 C. pen ce defineşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj. Denunţul nostru este motivat şi de iîprejurarea că prin admiterea unor asemenea practici se aduce atingere directă libertăţii de exprimare şi acţiune a parlamentarilor astfel cum este garantată de imunităţile constituţionale”, se arată în denunţ.
 
Semnatarii consideră că Băsescu se bucură numai de imunitatea prevăzută de articolul 84 alineat 2 din Constituţie, care nu îl ocroteşte în ceea ce priveşte viaţa şi afacerile sale private conform principiului egalităţii în faţa legii prevăzută de articolul 16 alineat 1 din Constituţie, el neputându-se situa mai presus de lege conform alineatului 2 al aceluiaşi text de lege.
 
Semnatarii solicită cercetarea şi trimiterea în judecata a lui Traian Băsescu.

Firea a depus marţi plângere penală împotriva preşedintelui

Senatorul PSD Gabriela Firea a depus marţi, tot la Parchetul General, o plângere penală împotriva lui Traian Băsescu pe care îl acuză de şantaj şi ameninţare. Aceasta a precizat că plângere a fost redactată de avocatul ei. Mai mult, senatorul a spus că se simte ameninţată de către Traian Băsescu.

 

Premierul Victor Ponta a spus că a semnat documentul, care va fi susţinut şi de alţi parlamentari, actul urmând să fie depus la Parchet. Potrivit acestuia, gestul este determinat de ameninţările pe care şeful statului le-a adus unui senator al României.

 

Ponta a precizat că a fost primul care a semnat plângerea penală împotriva lui Traian Băsescu. El a spus că nu va merge însă şi la depunerea cererii.

 

 

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a precizat, marţi, că sunt inacceptabile declaraţiile preşedintelui Băsescu legate de Gabriela Firea şi de soţul acesteia, dar că "de aici până la plângere penală e cale lungă, precizând că în grup nu s-a luat o decizie, fiecare fiind liber dacă doreşte să semneze".

 

Schimb de replici între Băsescu şi Firea

 

Senatoarea PSD Gabriela Firea a reacţionat, luni, la afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu la adresa ei, afirmând că aşteaptă cu interes reacţiile instituţiilor şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest „act flagrant de intimidare a unui senator".

 

Firea preciza, într-o postare pe Facebook, că preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, duminică seară, într-o emisiune televizată, „un mesaj fără niciun echivoc" legat de activitatea ei în Comisia Călăraşi.

 

„Aştept cu interes reacţiile instituţiilor statului şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest act flagrant de intimidare a unui senator al României!", afirmă Gabriela Firea, luni, pe Facebook.

 

 

Referindu-se la senatorul PSD Gabriela Firea, preşedintele a spus că şi acum poate spune că aceasta este „o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist". 

 

„Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", a spus Băsescu.

 

Băsescu: Firea este o şantajistă de profesie

 

Preşedintele Traian Băsescu a mai declarat că senatorul PSD Gabriela Firea este „o şantajistă de profesie".

 

„Nu e un atac la o femeie, e un atac la o santajistă care pretinde să fie respectatată ca senator al României, după ce a făcut bine şcoala turnătorului Felix", a spus Băsescu.

 

Preşedintele Traian Băsescu a mai spus că îi recomandă premierului Victor Ponta să nu o ia pe „senatoarea şantajistă" Gabriela Firea ca purtător de cuvânt la alegeri pentru coaliţie, pentru că aceasta poartă ghinion bărbatului despre care spune că vrea să îl protejeze.

 

Sursa: adevarul.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Incredibil, în spitalul unde-a fost directoare șpăgăreasa PSD medicii trag la sorți cine să trateze pacienți c…

2 VIDEO Priviți cum este onorat şeful diviziei antiterorism din Garda Civilă din Spania, mort la 48 de ani de co…

3 Medic român din Elveția: Este greu să te protejezi, indiferent de țara în care ești. În Geneva nu se mai găseș…

4 Adolescentă de 16 ani, cea mai tânără victimă ucisă de coronavirus în Franţa: Avea o tuse mică, iar primele do…

5 Regele Thailandei s-a izolat alături de 20 de femei, în Germania, unde a închiriat hotel întreg

recomandări

Te ia DNA: Gherman Petru

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

12 metode delicioase de a găti un ou