Percheziții DNA în București și 3 JUDEȚE/Administrațiile Bazinală Ape Mureș, Geoparcului Dinozaurilor și Protecția Mediului Hunedoara, vizate de percheziții (surse)

Procurorii DNA efectuează percheziții, vineri, la Administrația Bazinală de Ape Mureș, Agenția de Protecția Mediului Hunedoara și Administrația Geoparcului Dinozaurilor - Țara Hațegului, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Potrivit surselor citate, procurorii fac cercetări în legătură cu construcția unei hidrocentrale în Geoparcul Dinozaurilor. Procurorii DNA efectuează, vineri, percheziții în 9 locații din București și județele Hunedoara, Mureș și Cluj, din care 3 sunt sediile unor instituții publice.

"Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Alba, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2013 — 2015. În cursul zilei de 29 mai 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate în Municipiul București și județele: Hunedoara, Mureș și Cluj, din care 3 sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice", informează DNA printr-un comunicat.

Un activist al ONG-ului AGENT GREEN afirma ca duminica a fost batut in timp ce incerca sa documenteze proiectul unei microhidrocentrale in Geoparcul Dinozaurilor din Tara Hategului. De asemenea, unul dintre agresori ar fi fost ranit grav, in incidentele de duminica, in timp ce militantii pentru mediu incercau sa fuga cu masina.


populare
astăzi

1 Peste 30 de grade în plină toamnă: un dom de căldură vizează și România

2 România evită retrogradarea de la S&P: condițiile puse de agențiile de rating

3 Centura Comarnic a fost finalizată: cum va fi ocolit calvarul de pe DN1

4 Piese secrete de F-35 au ajuns în mâinile Chinei după o eroare de transport

5 El este „Șeriful”, altă „realizare” a șefului PSD, Grindeanu...