Percheziţii în Bucureşti şi în şase judeţe. Sunt vizate persoane care au vândut medicamente interzise pentru sportivi

Percheziţii în Bucureşti şi în şase judeţe. Sunt vizate persoane care au vândut medicamente interzise pentru sportivi

Potrivit Poliţiei Române, anchetatorii au descins la 26 de adrese din Bucureşti şi din judeţele Argeş, Călăraşi, Iaşi, Sălaj, Bihor şi Timiş, pentru a duce la audieri 22 de persoane, pe numele cărora au şi fost emise mandate de aducere.

Acţiunea vizează trei grupări implicate în producţia, depozitarea şi comercializarea de medicamente interzise, atât în România, cât şi în străinătate.

Persoanele vizate sunt suspectate de constituire de grup infracţional organizat, falsificare sau substituire de alimente ori alte produse şi comercializarea acestora.

Din investigaţiile făcute până în prezent, prejudiciul a fost estimat la peste un milion de lei.

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Mediafax. că membrii grupărilor infracţionale vindeau substanţe anabolizante care conţineau hormoni de creştere şi care erau produse într-o fabrică ce funcţiona ilegal în judeţul Argeş.

Produsele erau ambalate atât în cutii, cât şi în fiole, sub formă de substanţe injectabile. Acestea erau vândute în mai multe săli de forţă din România sau trimise în străinătate, prin poştă, în special în Spania şi Italia, au precizat sursele citate.

Produse distribuite în sălile de forţă

În grupările infracţionale ar fi fost implicaţi şi mai mulţi bodyguarzi din cluburi bucureştene, care distribuiau produsele în sălile de forţă unde îşi făceau antrenamentele.

Potrivit surselor citate, aceste produse erau foarte periculoase pentru organism, producând consumatorilor vărsături şi spasme. 

În acest sens, la dosar există înregistrări ale unor convorbiri telefonice în care membrii grupărilor stabilesc să schimbe reţeta pentru anabolizante, recunoscând că unor clienţi li s-a făcut rău şi chiar că "pot muri".

Percheziţiile sunt făcute de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Fraudelor, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim... / Voi știați că la Cotroceni șefii din Justiție au cerut și mai mulți bani?

2 Așa o fi?

3 BREAKING Antifrauda îl obligă pe președintele PSD al Comisiei de Apărare să returneze Mercedes-ul de peste 100.000 de euro achiziționat pe un magazin …

4 Foarte interesante amănunte... / Așa o fi? / Ucraina își spală „chiloții de aur” în public?

5 E judecător CSM, critică tăierea pensiilor speciale, a câștigat 84.000 lei / lună. Are 50 ani și se poate pensiona...