Percheziții Suceava: Șeful CJ și senatorul Ovidiu Liviu Donțu, implicați în ancheta DNA (surse)

Președintele Consiliului Județean Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, și senatorul Ovidiu Liviu Donțu ar fi implicați în ancheta DNA în care procurorii efectuează joi mai multe percheziții, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Șeful CJ ar fi vizat pentru demersuri în vederea atribuirii preferențiale a unor lucrări, dar și decontarea unor sume aferente acestora, în vederea obținerii de avantaje personale.

Conform surselor judiciare, beneficiar al influenței președintelui CJ Suceava ar fi fost un om de afaceri din localitatea Vicovu de Jos, care a obținut pentru societatea sa derularea de contracte de proiectare și consultanță cu administrația județeană sau cu administrații publice locale din județ. Omul de afaceri ar fi beneficiat și de sprijinul deputatului Gavril Mîrza, fost șef CJ Suceava, care a intervenit în acest scop pe lângă factori de decizie din instituția pe care a condus-o. În baza susținerii pe care a primit-o de la Nechifor și Mîrza, societatea din Vicovu de Jos a reușit să semneze numeroase contracte cu administrațiile publice locale din județul Suceava.

Cătălin Nechifor, au menționat sursele, ar mai fi asigurat sprijin și societății SC Transporturi Auto SA Botoșani, pentru câștigarea unui contract în valoare de 28 de milioane de lei pentru modernizarea drumului județean care face legătura între localitățile Ilișești și Ciprian Porumbescu. În schimbul sprijinului său, președintele CJ Suceava ar fi primit sume de bani de la omul de afaceri Iulian Conțac, cel care controla firma beneficiară.

Potrivit surselor judiciare, Iulian Conțac a oferit 20.000 de euro lui Nechifor, dar și senatorului Ovidiu-Liviu Donțu, pentru ca aceștia să influențeze comisia de licitație în vederea acceptării ofertei SC Transporturi Auto SA Botoșani ca fiind cea mai avantajoasă.

Procurorii fac cercetări și cu privire la faptul că președintele CJ Suceava și senatorul Donțu, în anul 2013, ar fi sprijinit un candidat să ocupe postul de director adjunct în cadrul Oficiului Județean pentru Plăți, Dezvoltare Rurală și Pescuit (OJPDRP). În schimbul sprijinului acordat, Nechifor ar fi primit de la socrul candidatului mită, sub forma prestării unor lucrări la locuința sa.

Tot în 2013, potrivit surselor, Cătălin Nechifor ar fi intervenit și pe lângă un membru al Consiliului Național al Audiovizualului, pentru anularea deciziei de retragere a licenței de funcționare a unui post TV din Gura Humorului.

De asemenea, administratorii unei societăți comerciale ar fi fost sprijiniți de Nechifor, susțin sursele, în vederea obținerii contractului de lucrări pentru închiderea depozitelor de deșeuri din județul Suceava, în cadrul proiectului ''Sistemul de management integrat al deșeurilor în județul Suceava", în valoare de aproximativ 65 milioane lei.

Aceleași surse au arătat că Nechifor ar fi solicitat decontarea a peste 137.000 lei, sumă aferentă lucrărilor prevăzute pentru lucrările de modernizare a DJ 291 A, executate în aprilie 2013, iar pentru că nu puteau fi decontate de DJDP Suceava, întrucât porțiunea de drum se afla în administrarea Primăriei Siret, și pentru a conferi o notă de legalitate acestui demers, șeful CJ a emis mai multe hotărâri de Consiliu care să prevadă predarea tronsonului de drum către administrația județeană, în baza asocierii între cele două entități administrative. Ulterior, pentru a evita inițierea unei proceduri de licitație, execuția lucrărilor a fost atribuită SC Drumuri și Poduri SA Suceava, în baza unui act adițional la contractul aflat în derulare.

Sursele citate mai susțin că, în august 2013, Nechifor ar fi stabilit ca numitul Ilie Lahman, administratorul SC Con Bucovina SA Suceava, să plătească 300.000 lei, deși 120.000 era cuantumul real al sumei datorate, pentru lucrări în regim de subantrepriză, SC Drumuri și Poduri SA Suceava, operator privat aflat în procedura insolvenței. Fondurile nu au fost alocate CJ Suceava, în calitate de acționar unic al SC Drumuri și Poduri SA Suceava, ci administratorului judiciar al societății Ovidiu Călin.

Procurorii fac cercetări deoarece varianta relansării activității SC Drumuri și Poduri SA Suceava nu era viabilă, societatea înstrăinând cvasitotalitatea echipamentelor și bazelor de producție din patrimoniu.

Aceleași surse au precizat că, în urma tranzacționării mai multor autobaze din județul Suceava, aflate în proprietatea SC Drumuri și Poduri SA Suceava, Ovidiu Călin ar fi obținut un comision de 160.000 de lei.

Președintele CJ ar fi dispus, anterior expirării contractului privind lucrările de întreținere a drumurilor județene, pentru perioada de iarnă 2012-2013, deblocarea a 220.000 lei, reținută de la SC Transporturi Auto SA Botoșani, cu titlul de garanție de bună execuție, iar în această modalitate SC Drumuri și Poduri Suceava urma să încaseze 40.000 lei, pentru lucrări efectuate sub antrepriză.

Sursele menționează că favorizarea SC Drumuri și Poduri SA Suceava de către șeful CJ Suceava a fost evidențiată și de interesul acestuia, pentru întocmirea documentației necesare decontării sumei de 250.000 lei, angajată prin asocierea județului Suceava cu orașul Siret, pentru lucrările de reabilitare a unui drum județean.

De asemenea, la nivelul CJ Suceava au fost adoptate două hotărâri, respectiv din februarie și mai 2014, care ar fi vizat alocarea a 3.500.000 lei pentru lucrări preconizate la infrastructura rutieră județeană, însă, în realitate, ar fi fost cu scopul de a direcționa lucrările și efectuarea de plăți către SC S.U.C.T. SA Suceava.

Cercetările ar viza și faptul că Nechifor, pentru a disimula acordarea fondurilor, a interpus în circuitul financiar SC Drumuri și Poduri SA Suceava, deși contractul nu prevedea posibilitatea subcontractării. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Asta e de DNA! Citiți de unde vine bogăția Liei Savonea! Ea e cea care l-a salvat pe Vântu!

2 S-o salte procurorii, că n-are imunitate! Dăncilă, denunțată de Dragnea pentru fraudă cu bani europeni! Acest …

3 VIDEO Domeniul „Mama sunt eu” / Așa ne-a furat PSD, pe față, rânjind în batjocură!

4 Pinochio s-a întors! Ponta a cerut 3 ministere la negocierile cu Orban! Cel mai important: Apărarea!

5 Priviți, oameni buni! Da, Dăncilă este încălțată de o biată sclavă de pe plantațiile PSD! Vaca asta s-o crede …

recomandări

Te ia DNA: Laura Corina Georgescu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

America literară - o hartă a celor mai bune cărți pentru fiecare stat - partea I