Prahova: 26 de răniți în accidentul de la Băicoi, 19 au fost duși la spital

Prahova: 26 de răniți în accidentul de la Băicoi, 19 au fost duși la spital

Un număr de 26 de persoane au fost rănite, marți seară, în accidentul dintre un TIR și un microbuz care a avut loc în localitatea prahoveană Băicoi, 19 dintre acestea fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Ploiești.

Potrivit șefului Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, Nicolae Popescu, 19 persoane au fost duse cu ambulanțele la spital, cinci dintre ele fiind în stare gravă, două suferind amputații la nivelul membrelor.

De asemenea, alte șapte persoane care se aflau în microbuz și care au suferit răni ușoare au primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând transportul la spital, a precizat sursa citată.

Din primele cercetări, se pare că TIR-ul a ieșit din parcare și nu a acordat prioritate microbuzului pe care l-a acroșat, au declarat oficiali din cadrul Poliției.

UPDATE ORA 23.21 Prahova: 12 răniți în accidentul de la Băicoi, patru în stare gravă

Un număr de 12 persoane au fost rănite în accidentul care a avut loc marți seară în localitatea prahoveană Băicoi, patru dintre acestea fiind în stare gravă, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, Raluca Vasiloae.

Potrivit acesteia, 11 persoane au fost deja transportate cu ambulanțele la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ploiești, una aflându-se încă la locul evenimentului, unde se încearcă stabilizarea ei.

ORA 22.53 Prahova: Zece răniți într-un accident dintre un TIR și un microbuz la Băicoi

Un accident rutier în care au fost implicate un microbuz și un TIR a avut loc marți seară în localitatea prahoveană Băicoi, din primele informații de la fața locului rezultând că zece persoane ar fi rănite.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, la fața locului se intervine cu echipaje de descarcerare, întrucât unele persoane ar fi rămas blocate în autovehicule.

Deocamdată nu se cunosc numărul exact al persoanelor implicate, starea acestora și nici cauza producerii accidentului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa o fi? / Știința oficială i-a declarat lucrările „pseudoștiință”. Colegii râdeau. Presa îl acuza de șarlatanie

2 VIDEO Uite o chestie care merită văzută și care spune multe despre unele personaje „glorioase” după decembrie 1989...

3 BREAKING Dispare rețeta de la medicul de familie / „Vă duceți la o farmacie, pe baza CNP-ului sau a cardului de sănătate sau a noii cărți de identitate”

4 „Donald J. Trump m-a violat împreună cu Jeffrey Epstein”. Ce dezvăluie noile documente din dosarele care-l vizează pe infractorul sexual

5 Milionarul român, care s-a lăfăit în banii celor de la Dinamo, a murit singur și uitat de lume. „Îi dădea bani Elenei Cîrstea. S-a separat de soție”