Predoiu îi răspunde lui Ponta cu contra-întrebări: E prea târziu să faci pe tehnocratul și seriosul

Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu îi răspunde premierului Victor Ponta cu contra-întrebări și îi transmite că este prea târziu să facă pe ''tehnocratul și seriosul'', susținând că timpul său ca prim-ministru a expirat.

"Chiar crezi că te mai ia cineva în serios cu Codul fiscal, după ce ai dezinformat prin omisiune Banca Națională cu privire la lista pachetului de relaxare fiscală? Chiar crezi că te mai ia cineva în serios cu Codul fiscal, după ce ai dezinformat Comisia Europeană cu privire la eșecul reformelor și programul lor 'deraiat'? Chiar crezi că te mai ia cineva în serios cu Codul fiscal, după ce ai dezinformat Parlamentul cu privire la încadrarea deficitului pe anii următori în deficitul bugetar MTO asumat inclusiv prin votul tău, pe vremea când îți mai asumai un vot în Parlament, în 2012?", îl întreabă Predoiu pe Ponta, pe care îl cataloghează "tehnocratul de Stambul", potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

El îl chestionează pe premier dacă crede că îl ia cineva în serios cu "tăierile" și creșterea numărului locurilor de muncă, după ce a stat în 2009 la masa deciziilor coaliției PSD-PDL, împreună cu Boc și Băsescu, atunci când s-a decis Acordul cu FMI, iar când a devenit prim-ministru ''a promis un milion de locuri de muncă pe care le-a prefăcut în sute de mii de falimente ale IMM-urilor''.

"Chiar crezi că te mai ia cineva în serios când spui că ai nevoie de un deficit mai mare ca să faci creștere economică, în condițiile în care chiar în acest moment tu te lauzi (cu munca altora) pentru că faci și creștere și excedent bugetar, fără să mai spui că s-a produs creștere prin costuri de finanțare mici, datorate stabilității bugetare pe care vrei s-o distrugi acum, fără să mai spui că excedentul bugetar l-ai făcut pe seama tăierii investițiilor? Chiar crezi că te ia cineva în serios când vrei să compari situația noastră cu Spania și Franța în materie de capacitate de redresare a unui deficit excesiv? Crezi că în Spania managerii companiilor de stat se numesc și țin în funcție cum l-ai ținut tu pe Ciurel? Crezi că în Franța contractele publice se iau și se dau cum le dai tu și le ia prietenul Ghiță?", adaugă Predoiu.

El spune că premierul nu știe să vorbească decât de tăierile de salarii din 2010, operate din cauză de forță majoră, dar de tăierile de investiții și locuri de muncă pe care le-a operat din "cauză de prostie economică majoră nu suflă un cuvânt".

"Chiar crezi că te ia cineva în serios când dai exemplu ținta de deficit din 2014, atunci când tu te pregătești să o arunci în aer pe cea din 2016 și 2017 prin amăgirea poporului cu promisiuni pe care nu le poți onora, doar că să creezi probleme viitoarelor guverne care nu te vor mai include nici pe lista portarilor de la guvern, indiferent ce partide le formează? Chiar crezi că te mai ia cineva în serios când ai tupeul să vorbești de relația cu FMI, când ai distrus-o personal alături de fostul tău ministru Vâlcov prin aroganță, lipsă de tact diplomatic și pe alocuri dezinformare? Noroc că a mai dres puțin busuiocul Teodorovici, punându-și cenușă în cap pe la Washington pentru ce-ai făcut tu și Vâlcov. Chiar crezi că te ia cineva în serios când ne dai lecții de moralitate politică vorbind de crize și scandaluri politice pe care le-ai provocat prin dezinformarea și inconsecvența ta economică (33 de taxe în plus, urmate de relaxare fiscală nebugetată, excedent bugetar prin tăieri de investiții, urmat de deficit bugetar excesiv programat prin scăderi de taxe)?", mai întreabă Predoiu.

El îl acuză pe premierul Ponta că a pus pe "butuci" mai multe proiecte de infrastructură.

"Chiar crezi că te mai ia cineva în serios când vorbești de investiții și locuri de muncă, când tu n-ai construit un km de autostradă pe contractele semnate de tine, ai pus pe butuci Oltenia și Hunedoara, ai tergiversat și aproape blocat Cernavodă și ai pus în faliment antreprenorii români? Chiar crezi că te ia cineva în serios când te autonumești 'tehnocrat', când toată viața ta, chiar și în parchet, n-ai făcut decât politică pe lângă pulpana unor politicieni care te-au depășit și prin cultură (Năstase) și prin forță politică (Dragnea, Boc, Băsescu)? În fine, chiar nu înțelegi că s-a săturat toată lumea de tine, inclusiv propriul partid, din cauza felului în care te-ai comportat până de curând cu toată lumea, inclusiv cu poporul tău? Chiar nu înțelegi că e prea târziu pentru tine pentru că ți-ai bătut joc de toate cărțile pe care ți le-au pus în mână prietenii și patronii văzuți și nevăzuți, pentru că ai călcat alături de pârtia pe care ți-au deschis-o larg când au mizat pe tine?", a arătat liderul PNL.

În opinia sa, este prea târziu ca premierul Victor Ponta să facă pe tehnocratul și pe seriosul. "Ai avut timp să fii serios și corect. L-ai risipit. Timpul tău a expirat, indiferent dacă îți termini sau nu mandatul la termen. Ai pierdut", a spus Predoiu.

Premierul Victor Ponta afirmă că partidele parlamentare au obligația să răspundă, în contextul dezbaterii asupra noului Cod fiscal, la 10 întrebări fundamentale pentru viitorul economic și social al României.

Într-o postare pe Facebook, Ponta întreabă, în primul rând, dacă partidele parlamentare consideră că noul Cod fiscal propus de Guvern este un instrument legislativ categoric mai bun decât cel aflat acum în vigoare. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Informație / Eu rămân, Mafia va pleca! / Vela îl aduce pe Berbeceanu să-i țină spatele după ce a fost amenințat de…

2 Informație / 30 de filiale județene ale Pro România își negociază trecerea la PSD. Tudose: Ponta va rămâne de po…

3 Mafia din MAI, în corzi! Mesajul lui Traian Berbeceanu!

4 ALERTĂ / Firea a băgat Capitala României în faliment? STB a depus garanție la Fisc sediul și parcul de autobuze …

5 Când scapă statul român de porcii plantați de Dragnea în funcții cheie? Citiți și voi ce-a făcut ăsta!

recomandări

Te ia DNA: Radu Mazăre

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Există un site care face review-uri la cei mai buni burgeri și arată delicios