Primarul din Hațeg: Nu am discutat cu Gigi Becali despre cumpărarea terenului din jurul Mănăstirii Prislop

Primarul din Hațeg: Nu am discutat cu Gigi Becali despre cumpărarea terenului din jurul Mănăstirii Prislop

Primarul orașului Hațeg, Marcel Goia, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că nu a discutat cu omul de afaceri Gigi Becali despre intenția acestuia de a achiziționa terenul din jurul Mănăstirii Prislop. Edilul a menționat, întrebat cum comentează informațiile apărute în mass-media locală conform cărora Becali ar dori să cumpere terenurile din jurul mănăstirii pentru a-i îndepărta pe comercianți, că nu a purtat o discuție cu acesta, dar că a auzit despre așa ceva de pe rețelele de socializare și din presa hunedoreană.

''Acolo este vorba despre un composesorat. Sunt peste o sută de proprietari în acest composesorat și toți trebuie să fie de acord pentru ca terenul să se poată vinde. Nu-mi place ceea ce fac comercianții care s-au așezat în apropierea mănăstirii, mai ales că nu au autorizații de funcționare. Au fost amendați și s-a dispus demolarea construcțiilor. Majoritatea celor care s-au instalat acolo nici măcar nu sunt din Hațeg. Au venit de peste tot și au construit ilegal. Nu este apă și nu au grupuri sanitare. Dacă dorește să cumpere (Gigi Becali — n.r.), atunci trebuie să ajungă la un acord cu toți membrii din composesoratului care deține terenul din jurul Mănăstirii Prislop'', a spus primarul Goia.

Potrivit acestuia, administrația locală ar fi interesată să cumpere două hectare de teren de la acest composesorat cu scopul de a amenaja, în apropierea mănăstirii, două parcări, în perspectiva lucrărilor de modernizare care vor începe la drumul județean care urcă la Prislop.

Edilul a menționat că acum comercianții au contestat în instanță atât amenzile aplicate, cât și deciziile de demolare a construcțiilor.

Potrivit presei județene, Gigi Becali și-ar fi propus să achiziționeze terenul din jurul mănăstirii, indignat de faptul că pelerinii sunt asaltați de comercianții ambulanți atunci când vin să se reculeagă la mormântul părintelui Arsenie Boca. Becali ar fi fost, în urmă cu câteva zile, la Prislop și ar fi catalogat drept ''țigănie'' situația din zonă, după ce a văzut zecile de corturi ale comercianților amplasate în jurul sfântului lăcaș.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…