Protestarii vâlceni au considerat o victorie a străzii retragerea lui Mircia Gutău din PNL

Protestarii vâlceni au considerat o victorie a străzii retragerea lui Mircia Gutău din PNL

Cei aproximativ 100 de protestatari vâlceni adunați joi seară au considerat o victorie a străzii retragerea susținerii PNL pentru candidatura lui Mircia Gutău la primăria Râmnicului, ei spunând că vor cere organizațiilor județene ale partidelor să pregătească pentru alegerile locale și generale liste cu candidați ''nepătați''.

* LIVE UPDATE O nouă zi de proteste în Piața Universității și în țară, după tragedia de la Colectiv
* Vâlcea: Protest în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea; se cere schimbarea clasei politice

Mai mulți participanți au decis să realizeze o fundație "Vâlcea curată", fundație care va colabora voluntar cu partidele politice pentru a le ajuta în alegerea unor candidați "nepătați" la alegerile locale și generale.

Protestarii au cerut numirile în conducerile instituțiilor deconcentrate pe baza criteriilor de competență și nu pe bază de carnet de partid

Aceștia au aprins lumânări la monumentul eroilor vâlceni ai Revoluției din decembrie 1989 dar s-au rugat și pentru victimele de la Clubul Colectiv.

Mitingul s-a încheiat fără incidente, iar organizatorii au anunțat că și vineri seară va fi reluată acțiunea.

Mircia Gutău a anunțat că va părăsi organizația județeană PNL Vâlcea, el motivându-și decizia că nu poate sta într-o stare de provizorat, în condițiile în care copreședintele formațiuni, Alina Gorghiu, a declarat joi că acesta nu are susținere la nivel central pentru a candida pentru funcția de primar al Râmnicului.

Mircia Gutău a fost acceptat la începutul lunii octombrie ca membru al PNL Vâlcea, în cadrul unei ședințe Comitetului Executiv Județean al partidului.

Copreședintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, a declarat la începutul lunii octombrie că organizația județeană a liberalilor își asumă candidatura lui Mircia Gutău pentru funcția de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea. Gutău a fost desemnat candidatul liberalilor după ce, în urma unui sondaj de opinie intern al organizației PNL Vâlcea, a ieșit detașat pe prima poziție în opțiunile râmnicenilor, cu peste 40%.

Gutău a fost primar al municipiului Râmnicu Vâlcea două mandate, fiind condamnat definitiv în 2010 pentru fapte de corupție. În iunie 2014, Mircia Gutău a fost condamnat de Curtea de Apel Craiova pentru a doua oară într-un proces de corupție la doi ani și șase luni închisoare cu executare, dar magistrații au decis contopirea pedepselor și acesta a rămas în libertate.

AGERPRES / (AS — autor: Liviu Popescu, editor: Marius Frățilă)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...