Prună, despre decizia CEDO privind dosarul Revoluției: România trebuie să facă astfel încât să se conformeze

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat marți, referitor la hotărârea CEDO de condamnare a României legat de dosarul Revoluției, că statul român trebuie să facă în așa fel încât să se conformeze.

Precizarea ministrului a venit ca urmare a întrebărilor jurnaliștilor privind faptul că România a fost condamnată din nou la CEDO în cauze legate de marele dosar al Revoluției și ce s-ar putea face să fie evitate pe viitor astfel de situații.

"Am aflat în timpul ședinței de noua decizie CEDO și cred că și în această materie, care, sigur, este un subiect delicat pentru societatea românească, principiul rămâne același. Și în materia asta, ca în oricare altă materie, România trebuie să facă în așa fel încât să se conformeze deciziilor CEDO. Acum nu știu să vă răspund ce anume exact se poate face. (...) Afirmați un lucru (s-a constatat durata excesivă a procedurilor penale — n.r.) pe care cred că toți cetățenii români îl știu. Suntem la 26 de ani în curând, din decembrie 1989, și sigur nu putem decât să constatăm toți că a durat foarte mult", a afirmat Raluca Prună.

Întrebată dacă trebuie redeschis acest caz, ministrul Justiției a răspuns că această decizie aparține procurorilor.

"Nu aș vrea să fac comentarii pentru acest moment cu privire la redeschiderea cazului. Eu cred că procurorii sunt cei care vor decide dacă redeschid sau nu cazul. Singurul meu comentariu este unul general și anume că avem o hotărâre a CEDO și că trebuie să facem în materia aceasta, ca și în altele, ceea ce oricare stat membru al Convenției trebuie să facă", a subliniat ministrul Justiției.

AGERPRES/(AS — autor: Mădălina Cochinescu, editor: Claudia Stănescu)


populare
astăzi

1 Cum funcționează noile escrocherii online și numărul scurt la care ceri ajutor

2 Bursa și titlurile de stat sunt în picaj, leul cade la un minim istoric

3 Afacerile din Austria ale lui Călin Georgescu: proprietăți scumpe și conexiuni suspecte

4 Modificări majore pe piața imobiliară / Nou sistem de impozite și chirii, din 2027. Ce trebuie să știe orice proprietar din țară

5 Nicușor Dan respinge varianta PSD-AUR și anunță ce urmează dacă pică Mureșan