Satu Mare: Pagube după o furtună cu grindină de mărimea unui ou de găină

Acoperișurile mai multor case și mai multe culturi agricole din județul Satu Mare au fost distruse în urma unei furtuni cu grindină de mărimea unui ou de găină care a avut loc luni după amiază.

Potrivit unui comunicat de presă al Instituției Prefectului Satu Mare, într-o oră au fost precipitații de peste 32 l/mp.

"Conform primelor date, au căzut precipitații de până la 32,2 litri/mp, iar în anumite zone s-a înregistrat grindină de mărimea unui ou de găină (52 mm). Cele mai afectate localități sunt Cionchești, Giorocuta, Supur, Sechereșa, Acâș, Porumbești și Ardud. Astfel, în Cionchești vijelia a doborât zece stâlpi de joasă tensiune, iar 40 de consumatori casnici au rămas fără energie electrică. Conform celor declarate de reprezentantul societății de furnizare a energiei electrice, problema va fi remediată în cel mult 24 de ore. Tot în Cionchești nouă autoturisme au fost afectate de grindină, acoperișurile a două case au fost distruse, iar opt locuințe au fost avariate în proporție de 10%. În localitatea Giorocuta au fost afectate șapte gospodării, iar patru case au fost ușor inundate", precizează sursa citată.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit imediat după furtună pentru a discuta despre remedierea problemelor.

Totodată, prefectul Eugeniu Avram le-a cerut primarilor să transmită o situație cu privire la pagubele materiale produse. AGERPRES


populare
astăzi

1 Președintele Nicușor Dan forțează un compromis vital pe salarizare sub presiunea PNRR

2 Angajații își pot verifica și corecta datele contractelor de muncă

3 Pensionar MAPN, protagonistul graffiti-ului „Anna” de pe Transfăgărășan: O posibilă poveste extraconjugală în spatele mesajului

4 George Simion s-ar fi întâlnit cu Olguța Vasilescu și Claudiu Manda la Craiova pentru a discuta o formulă de guvernare AUR+PSD. Sorin Grindeanu, exclu…

5 Curtea de Apel desființează acuzațiile DIICOT în cazul Pașca