Sentința în dosarul Loteria II, amânată cu o săptămână

Sentința în dosarul Loteria II, amânată cu o săptămână

Tribunalul București a amânat vineri, pentru 25 iunie, pronunțarea sentinței în dosarul Loteria II, în care sunt judecați omul de afaceri George Copos și Camelia Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu. Pe 29 decembrie 2008, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus trimiterea în judecată a 13 persoane în acest dosar, printre care se află George Copos, fostul ministru al Comunicațiilor Sorin Pantiș și Camelia Voiculescu.

Potrivit DNA, George Copos, președinte al Consiliului de Administrație al SC "Ana Electronic" SA București, acționar majoritar al SC "Ana Grup" SA București, este acuzat de spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la infracțiunea de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, folosirea de informații privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terțe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informații se referă, dezvăluirea de informații privilegiate și recomandarea făcută altor persoane de a dobândi sau înstrăina instrumentele financiare la care se referă acele informații și efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operațiuni de manipulare a pieței.

Fostul ministru al Comunicațiilor Sorin Pantiș, reprezentant al SC Grivco SA București, este acuzat de folosirea de informații privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terțe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informații se referă, dezvăluirea de informații privilegiate și recomandarea făcută altor persoane de a dobândi sau înstrăina instrumentele financiare la care se referă acele informații și efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operațiuni de manipulare a pieței.

În același dosar, Camelia Voiculescu, acționând în calitate de persoană fizică, a fost trimisă în judecată pentru folosirea unor informații privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terțe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informații se referă și efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operațiuni de manipulare a pieței.

Potrivit rechizitoriului, cu concursul inculpaților, s-a realizat conversia ilegală în acțiuni SC "Fast Service Electronica" SA București, la un raport de conversie de 6,71 ori mai mic decât cel rezultat din luarea în calcul a valorii comerciale reale a acestora, a unei creanțe fictive în valoare de aproximativ 550.000 de lei a SC "Ana Electronic" SA București. AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Duplicitate de doi lei, ca la CCR / Priviți, „Olguțel” a votat cu Mercosur, la fel ca 9 din cei 11 pesediști din PE!

2 Momentul în care Trump citește din greșeală cu voce tare un bilet primit de la Marco Rubio la o întâlnire cu giganții petrolieri

3 „Asistăm la sfârșitul unei ere și asta privește și România”. Americanii schimbă regulile jocului: cine urmează după Venezuela

4 VIDEO „Am militat ca România să treacă la euro cât mai rapid. A fost o rezistență incredibilă, interese să rămânem așa”

5 Două românce, prinse la Otopeni cu bani, bijuterii și ceasuri în valoare totală de 3 milioane euro