Sindicaliștii din sectorul cercetare-proiectare vor protesta în fața Guvernului și a sediului din Kisseleff a PSD

Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare-Proiectare din România (FSLCPR) va picheta, luni, sediul Guvernului și cel al Partidului Social Democrat (PSD), din Șoseaua Kisseleff, pentru a atrage atenția asupra situației în care se regăsesc salariații din sector.

Potrivit unui comunicat al FSLCPR, acțiunea continuă seria protestelor din mai, iunie și iulie, generate de "situația de neacceptat cu care se confruntă salariații din institutele de cercetare științifică-dezvoltarea tehnologică din România, cu salarii neîncasate de mai multe luni, cu condiții de lucru inumane (lipsa apă, căldură), cu încălcarea drepturilor sindicale și hărțuirea membrilor de sindicat, de indolența factorilor responsabili din administrație și încercarea de înăbușire a protestelor, prin blocarea informației și intimidarea (eliminarea) participanților".

"Cu toate că am sesizat pe domnul președinte, primul-ministru și ministerele responsabile despre cele prezentate mai sus, constatăm că se continuă ignorarea situației și adoptarea unor măsuri incalificabile, cu scopul de a șterge urmele ilegalităților și de a distruge psihic și fizic pe cei ce au îndrăznit să sesiseze autoritățile. Problemele specifice ale institutelor vor fi prezentate în cadrul pichetării", a afirmat liderul sindical Radu Minea.

Pichetul de la Guvern este programat între orele 9,30 — 13,00, iar cel de la sediul PSD între 14,00 și 16,00. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ultima șmecherie a PSD

2 Radu Drăgușin, profit de sute de mii de euro din imobiliare, după o investiție făcută la 20 de ani

3 „Cea mai mare schimbare din medicină de la descoperirea antibioticelor”

4 Dezvăluiri de alcov în cercul lui Trump? / Scrisori intime ale asistentei Natalie Harp, date publicității

5 Milionarul Mitică Dragomir / „La 17 ani, mâncam un sfert de pâine la două zile. Mi-e frică de sărăcie!”