Sorin Oprescu rămâne deocamdată în spital (surse)

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu rămâne deocamdată internat la Spitalul Universitar de Urgență București, cel mai probabil și în următoarele 24 de ore. Potrivit unor surse, Sorin Oprescu se află în prezent internat în secția Cardiologie 2, lucrurile fiind în așteptare.

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost adus sâmbătă, în jurul orei 16, pentru investigații medicale, la Spitalul Universitar de Urgență București, fiind transportat din arest cu o mașină a Poliției Capitalei.

Aprobarea cererii de a fi transferat la Spitalul Universitar pentru investigații a fost confirmată de avocatul lui Sorin Oprescu, Alexandru Chiciu.

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat vineri că, în cazul în care recomandările făcute Centrului de Reținere și Arestare Preventivă unde se află Sorin Oprescu nu sunt luate în considerare, instituția pe care o conduce se poate adresa ministrului de Interne, Gabriel Oprea.

"Avem în vedere diabetul avansat de care suferă Oprescu, faptul că s-a plâns că a mâncat numai din alimentele care i-au fost aduse la pachet, și-a expirat cota și, din păcate, nu prea mai are cu ce se hrăni respectând regimul pentru boala de care suferă", a precizat Victor Ciorbea, la finalul unei conferințe de presă în care s-au prezentat concluziile raportului unei echipe care a efectuat o investigație la centrul de arest unde se află primarul suspendat al Capitalei.

Concluziile raportului recomandă prezentarea de urgență a lui Oprescu la o unitate medicală cardiologică dotată cu aparatură de specialitate, care să permită investigarea pacientului conform recomandării medicului de la Spitalul Sf. Ioan, având în vedere agravarea stării de sănătate și contextul patologic la momentul efectuării vizitei de către o echipă a Avocatului Poporului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Schimbări majore la pensii, ajutoare și contracte de muncă din 2026

2 Drumul Széchenyi, șoseaua legendară din Cazane înghițită de Porțile de Fier

3 Rareș Bogdan cere parlamentarilor să voteze uniformele obligatorii: „Școala nu este o paradă de modă”

4 Presa din Grecia, revoltată după afirmația ambasadoarei SUA legată de România / „Replica lui Guilfoyle care a înghețat cina de la Atena”

5 WSJ aruncă bomba / Ambasadoarea SUA la Atena ar fi revendicat debarcarea guvernului Bolojan