SUA au autorizat un nou medicament împotriva hepatitei C

SUA au autorizat un nou medicament împotriva hepatitei C

Autoritățile medicale americane au autorizat vineri apariția pe piață a medicamentului Harvoni, un comprimat împotriva hepatitei C, care trebuie luat zilnic, dar are inconvenientul unui preț foarte ridicat, conform AFP.

Acest medicament, produs al companiei californiene Gilead Sciences, este foarte eficient, în timpul testelor fiind vindecați 99% dintre pacienți, dar și foarte scump, prețul unui tratament pentru 12 săptămâni ajungând la 94.500 de dolari, adică 1.125 de dolari pentru fiecare comprimat.

Medicamentul îmbină efectul a două substanțe active, ledipasvir și sofosbuvir, cea de-a doua fiind scoasă pe piață tot de compania Gilead Sciences, sub numele medicamentului Sovaldi. Acest medicament a fost, de asemenea, criticat pentru prețul său ridicat — 1.000 de dolari pe comprimat sau 84.000 de dolari pentru un tratament complet.

John Martin, CEO al companiei Gilead, a precizat că se lucrează pentru asigurarea unui acces cât mai larg și rapid la acest medicament. "Spre deosebire de alte maladii cronice grave, hepatita C se poate trata, iar Harvoni le oferă pacienților posibilitatea de a se vindeca în doar 8 săptămâni", a susținut el.

Harvoni este și primul tratament împotriva hepatitei C care nu necesită administrarea asociată cu interferon sau ribavirin, care provoacă efecte secundare puternice, cum ar fi dureri de cap, stări de oboseală și greață. Harvoni este cel de-al treilea medicament împotriva hepatitei C care a fost aprobat de Agenția federală americană pentru controlul medicamentelor (FDA) în ultimul an.

Hepatita C este o boală infecțioasă care afectează în principal ficatul. Infecția cu virusul hepatitei C declanșează această boală. Adeseori hepatita C se manifestă asimptomatic, dar după o perioadă mai îndelungată, în lipsa unui tratament, poate duce la ciroză sau cancer hepatic. Conform estimărilor OMS, în lume trăiesc între 130 și 150 de milioane de persoane infectate cu acest virus care face în jur de 500.000 de victime anual.

AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING General american / „Forțele NATO ar putea captura regiunea puternic fortificată Kaliningrad a Rusiei într-un interval de timp de care nu s-a m…

2 Cine e Mihaela Rădulescu? / Speculațiile presei din Italia

3 VIDEO Schemă mai tâmpă de furt nu există / Cele 30 de mașini de la cancelaria premierului au avut consum mediu de 20 litri / 100 km

4 BREAKING Președintele României, declarații dure despre serviciile secrete într-o publicație germană

5 Uite un articol care chiar merită citit despre „Baronii Hranei”