The Economist: Modificarea Codului Penal în România ar putea conduce la o dispută constituțională

The Economist: Modificarea Codului Penal în România ar putea conduce la o dispută constituțională

O posibilă modificare a Codului Penal ar putea să-l salveze pe premierul Victor Ponta de trimiterea în judecată după ce a fost pus sub urmărire penală de către DNA în dosarul Șova, pentru activitatea de avocat din 2007-2008, scrie joi publicația The Economist, care estimează însă că disputa politică generată de acest dosar ar putea să se transforme într-una constituțională.

Publicația financiară britanică face referire la cele 22 de amendamente propuse pentru revizuirea Codului Penal, care dacă vor fi adoptate ar putea îngreuna demersurile judiciare în cazul faptelor de corupție. Într-unul dintre amendamente se propune ca arestarea preventivă să nu se mai facă pe doar pe baza unor 'suspiciuni rezonabile', ci numai atunci când există elemente 'dincolo de orice suspiciune rezonabilă', în timp ce un alt amendament ar modifica definiția 'conflictului de interese'.

Aceste propuneri l-au înfuriat pe președintele Iohannis, care acuză Partidul Social-Democrat că distruge instituțiile și principiile pentru a salva cariera politică a premierului Ponta, președintele avertizând totodată că nu va promulga respectivele modificări ale legii. În același timp, președintele Iohannis a solicitat insistent demisia premierului. În replică, Ponta îl acuză pe Iohannis că este în cârdășie cu opoziția, iar președintele Senatului a calificat începerea urmăririi penale împotriva premierului drept o lovitură de stat juridică, notează The Economist, anticipând că acest conflict ar putea deveni unul constituțional dacă se va avansa către adoptarea respectivelor amendamente.

Publicația financiară britanică scrie și despre reacțiile internaționale față de această dispută politico-juridică, făcând o referire și la contextul geopolitic regional. Astfel, în articol se arată că Statele Unite au încercat să-l convingă pe premierul Ponta că lupta împotriva corupției face parte din demersul de contracarare a influenței Rusiei, iar acum premierul român afirmă că, având în vedere amenințarea Rusiei, trebuie să rămână în fruntea guvernului. În schimb, liderul grupului popular din Parlamentul European, Manfred Weber, a cerut să nu se creeze impresia că premierul român se află deasupra legii. Totuși, Comisia Europeană, garantul tratatelor europene, nu s-a pronunțat deocamdată.

The Economist consemnează și opinia comentatoarei Alina Mungiu-Pippidi, care consideră că România are nevoie nu doar de trimiterea celor corupți în judecată, ci de o nouă clasă politică. 'Chiar și cu arestările masive ale DNA, politicienii vor continua să spolieze statul', avertizează ea, apreciind totodată că și Partidul Național Liberal, de opoziție, este la rândul său compromis. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale