Un norvegian de 59 de ani acuzat de pedofilie, prins în România după ce unul dintre copiii agresaţi a sunat la 112

Un norvegian de 59 de ani acuzat de pedofilie, prins în România după ce unul dintre copiii agresaţi a sunat la 112

„A fost primit ieri un apel prin 112, în care un minor spunea ca a fost supus la perversiuni sexuale. Cazul a fost instrumentat de poliţiştii de la secţia 14, iar duminică, reprezentanţi din Poliţia Capitalei şi de la Brigada pentru Combaterea Crimei Organizate au pornit pe urmele lui. Din primele informaţii, este un cetăţean străin, care în momentul în care a fost capturat de poliţişti se afla într-un Mercedes, în judeţul Prahova”, au declarat surse din Poliţia Capitalei.

Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile, în urma unei decizii luate de Tribunalul Bucureşti.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul care locuia cu chirie pe Bulevardul Naţiunilor Unite din Capitală i-ar fi ademeneit pe cei trei copii în casă, unde i-a filmat şi i-a supus la perversiuni sexuale. Ulterior, când minorii au reuşit să scape, au luat un telefon şi au sunat la 112.

10 victime, copii sub 14 ani cu deficienţe de auz şi vorbire

Cetăţeanul norvegian a făcut peste 10 victime în Capitală, acestea fiind copii cu vârste sub 14 ani, mulţi cu deficienţe de auz sau vorbire, pe care îi racola din Centrul Vechi.

„Sâmbătă, bărbatul era filat de poliţişti, în aşteptarea autorizaţiei de percheziţie a locuinţei sale de la Piaţa Alba Iulia. Văzând că suspectul a ieşit din bloc şi s-a urcat în maşină, poliţiştii i-au cerut documentele, iar acesta a fugit în autoturism, fiind urmărit de autorităţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al DIICOT, Violeta Fotache, ciată de Mediafax.

În fuga sa, bărbatul a lovit mai multe maşini ale Poliţiei, cât şi civile, în Capitală. A fost urmărit până în localitatea Bărcăneşti, judeţul Prahova, unde a fost prins.

Om de afaceri belgian, acuzat de pornografie infantilă

În urmă cu numai trei zile, un om de afaceri belgian a fost arestat pentru 30 de zile de Tribunalul Dolj, după ce procurorii DIICOT Craiova au găsit în laptopul acestuia imagini cu minori, chiar şi de cinci ani, în ipostaze pornografice şi imagini reprezentând acte sexuale cu minori.

Potrivit anchetatorilor din Craiova, unele din aceste fotografii au fost făcute la o bază agroturistică din judeţul Mehedinţi. Bărbatul a perseverat în săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă, a profitat de poziţia privilegiată financiar în România şi de prezenţa la baza de agroturism a unui număr mare de copii, producând material pornografic cu minori în care apare dezbrăcat, a urmărit coruperea sexuală a persoanei vătămate minore, fiind preocupat de modalităţi de abordare sexuală a minorilor.

Belgianul, cunoscut pentru comportamentul său violent
 
Inculpatul este acuzat este o persoană semnalată Poliţiei belgiene cu un comportament violent, fiind suspectat pentru comiterea unor fapte similare şi în Belgia. Belgianul a fost semnalat în bazele de date ale Poliţiei pentru turism sexual, exploatare a muncitorilor străini şi trafic de fiinţe umane, ultraj contra bunelor moravuri, loviri şi vătămări corporale, distrugere cu intenţie şi atentat la pudoare. Bărbatul este asociat la mai multe societăţi comerciale din România.
 
Magistraţii Tribunaului Dolj au emis mandt de arestare pentru 30 de zile pe numele cetăţeanului belgian. Este acuzat de comiterea infracţiunii de pornografie infantilă.

Sursa: adevarul.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Cifrele ultimului sondaj de pe masa PSD. Se prefigurează o mare surpriză

2 FOTO Priviți, oameni buni! Ciolacu, Tudose și Romașcanu, în această seară, la Sărata Monteoru!

3 VIDEO „Este o combinație de neomenie cu prostie rară” / CTP îl calcă-n picioare pe Orban după numirea fostului p…

4 Un raport devastator despre manipulatorii folosiți de PSD pentru a-i deruta și ațâța pe români pe tema COVID-1…

5 FOTO I-o fi amendat cineva? Liderii PSD Ciolacu și Tudose chefuind într-un local care trebuia să fie închis