Vaslui: Bărbat decedat după ce a ajuns la spitalul Huși, unde nu era medic urgentist

Vaslui: Bărbat decedat după ce a ajuns la spitalul Huși, unde nu era medic urgentist

Un bărbat a murit la Spitalul Municipal Huși, unde ajunsese în stare gravă și a fost resuscitat în Camera de Gardă de asistente, deoarece unitatea sanitară a rămas pentru a doua oară fără medic urgentist. Pentru a salva pacientul care a fost adus cu ambulanța la spital, asistentele medicale au fost ghidate telefonic de un medic de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

'Din cauza lipsei medicilor, am ajuns din nou în situația de a închide Compartimentul de Primiri Urgențe. Am anunțat Direcția de Sănătate Publică și Ministerul Sănătății, am vorbit cu reprezentanții unor spitale din zona Moldovei pentru a vedea dacă există medici urgentiști dispuși să lucreze la noi în spital', a declarat managerul Spitalului Municipal Huși, Lucia Rotaru.

Compartimentul de Primiri Urgențe a fost închis după ce medicii specialiști care asigurau gărzi au intrat în concediu. În locul CPU a fost înființată o cameră de gardă, unde o asistentă medicală face triajul pacienților și îi direcționează pe secții. Cazurile grave sunt trimise către spitalele din Vaslui sau Iași. 

CPU din cadrul Spitalului Huși a mai fost închis la sfârșitul anului trecut, atunci când medicul coordonator Gabriela Ababei a demisionat după ce a primit o amendă de 1.500 de lei, în urma morții unei fetițe în vârstă de 4 ani. În acest caz, în urma unui control, Ministerul Sănătății a considerat că este vorba despre culpă medicală. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Noul președinte ANAF va fi Adrian Nicuşor Nica

2 VIDEO Șoferul unui SUV Mercedes lovit de un Logan a murit după ce a fost aruncat prin trapă și prins sub mașina răsturnată

3 Un judecător CSM cu venituri de aproape 10.000 euro lunar e revoltat! / Fraților, în ce țară am ajuns să trăim?

4 Actrița Manuela Hărăbor anunță că a fost scoasă de Pro TV dintr-un serial din motive politice

5 VIDEO Priviți, șeful Eximbank filmat în cluburi din Saint-Tropez, în timpul scandalului despre sediul de stat închiriat de la un privat cu preț dublu