Voiculescu iese din carantină. Cât va sta după gratii

Voiculescu iese din carantină. Cât va sta după gratii

Omul de afaceri Dan Voiculescu mai are doar o zi până va fi integrat corespunzător în penitenciar. Asta pentru că perioada de 21 de zile de carantină se încheie mâine, zi în care ar trebui să afle şi în ce penitenciar îşi va petrece următorii ani.

Voiculescu urmează să-şi execute pedeapsa în regim închis, drept urmare cel mai probabil va fi încarcerat şi de acum încolo tot la Penitenciarul Rahova, pentru că acesta este de maximă siguranţă.

Evaluat medical şi psihologic

În cele trei săptămâni care s-au scurs de la încarcerare, Dan Voiculescu s-a aflat tot timpul sub atenta atenţie a medicilor. Aceştia i-au făcut toate analizele medicale, dar şi psihologice, fiind evaluat inclusiv educaţional şi social. De asemenea, în cele 21 de zile de carantină, şeful Intact a fost pus în temă de personalul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) privind regulile pe care urmează să le respecte în spatele gratiilor şi pentru a se acomoda şi integra în regimul din penitenciar.

Pentru că a fost condamnat la 10 ani de închisoare, şeful Intact îşi va executa pedeapsa în regim închis. Asta pentru că, potrivit Legii 254/2013, persoanele condamnate la pedepse mai mari de trei ani, dar care nu depăşesc 13 ani, trebuie să-şi ispăşească pedeapsa în regim închis. De aceea, cel mai probabil, Voiculescu va rămâne în detenţie la Rahova, unde se află din 8 august şi unde a fost în perioada de carantină. Penitenciarul se află pe raza de domiciliu a acestuia şi poate găzdui condamnaţi cu regim închis.

Cât va sta Voiculescu în spatele gratiilor

Dan Voiculescu nu va sta însă mai mult de 3,4 ani după gratii. Chiar dacă a primit zece ani de închisoare, şeful Intact are peste 60 de ani, şi de aceea va executa o treime din pedeapsa totală. Potrvit legii, „în cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a unei treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani”.

Mai mult, Voiculescu îşi mai poate reduce din pedeapsă dacă scrie mai multe cărţi, cum de altfel a şi declarat că va face. Astfel, mogulului i se pot reduce 45 de zile pentru prima lucrare scrisă şi câte 30 de zile pentru următoarele.

Condamnat în dosarul „ICA“

Pe 8 august, Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare, pentru spălare de bani, după ce a prejudiciat statul cu 60 de milioane de euro. Instanţa a dispus şi confiscarea mai multor sume de bani, dar şi o serie de imobile apaţinând inculpaţilor, printre care sediile posturilor de televiziune Antena şi cel al grupului de firme Grivco.

Totodată, lui Voiculescu i-au fost interzise, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei, drepturile de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dar şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Dan Voiculescu (67 de ani) a ajuns la Penitenciarul Rahova după ce a fost condamnat la 10 ani de închisoare. De asemenea, şi ceilalţi condamnaţi la închisoare cu executare în dosarul „ICA” au fost duşi în arest. Curtea de Apel Bucureşti a dat, vineri, sentinţa definitivă în acest caz. Cu această ocazie, judecătorii au decis să-i confişte lui Dan Voiculescu mai multe terenuri, dar şi imobilul în care se află postul Antena 3.

Omul de afaceri Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare în dosarul „ICA” în care era acuzat de spălare de bani. Magistraţii au decis respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice în cazul omului de afaceri.

Dan Voiculescu, fondatorul Partidul Conservator (Partidul Umanist Român în 1992), este un personaj controversat, care şi-a împărţit activitatea între afaceri şi lumea politică. A fost ales senator în trei legislaturi, iar în 2013 a renunţat la viaţa politică dându-şi demisia din Parlament.

Averea familiei lui Dan Voiculescu, care a primit astăzi sentinţa în dosarul ICA, este estimată la 120 de milioane de euro şi ocupă locul 24 în clasamentul „Forbes 500 Miliardari“, publicat în toamna anului trecut. Potrivit declaraţiei de avere însă, Voiculescu este un fost senator, cu o pensie lunară de 2.700 de lei, dar cu sume importante în conturi.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 De citit...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”