VREMEA continuă să se răcească. PROGNOZA METEO pentru vineri, în ţară şi la Bucureşti

Vremea se va răci, vineri, în cea mai mare parte a ţării, devenind rece, chiar deosebit de rece pentru acestă perioadă din an în nord-est. Ziua cerul va fi mai mult noros şi va ploua în partea de nord şi est a teritoriului, local în centru şi izolat în rest, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Noaptea vor mai fi înnorări şi precipitaţii slabe în special în regiunile extracarpatice. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor mai depăşi 20 l/mp. În zona Carpaţilor Orientali, precum şi în jumătatea nordică a Moldovei vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări locale, mai ales în sud-est şi la munte, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50...60 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 grad în nordul Moldovei şi 16 grade în sudul litoralului, iar cele minime  între -5 grade şi 7 grade.

LA BUCUREŞTI:

Vineri, vremea va fi rece pentru această perioadă, astfel încât temperatura maximă va fi de 10...11 grade, iar cea minimă de 1...2 grade. Cerul va fi mai mult noros, iar trecător vor fi condiţii să plouă slab. Vântul va avea intensificări temporare, mai ales după-amiaza şi noaptea, cu rafale ce vor depăşi 50 km/h.

LA MUNTE:

Vineri, cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în Carpaţii Orientali şi mai ales ploaie, local în Carpaţii Meridionali şi pe spaţii restrânse în rest. Vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari pe creste, iar la rafală va depăşi 60 km/h. Valorile termice vor fi în scădere în masivele estice.

 


populare
astăzi

1 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

2 Trei acte diplomatice false găsite acasă la Călin Georgescu

3 Procurorii DIICOT l-au ridicat pe Călin Georgescu în dosarul presupusei înșelăciuni de 1,1 milioane de euro!

4 Rețeaua secretă a lui Călin Georgescu: de unde veneau milioanele de euro / Cine este Ionel Rusen, omul său de încredere, audiat acum la DIICOT

5 Culisele dosarului DIICOT / filiera elvețiană cu ramificații spre Moscova