Decese suspecte la Moscova...

Doi foști oficiali importanţi din Rusia au fost găsiţi morţi la Moscova. Circumstanţele în care aceştia şi-au pierdut viaţa nu sunt foarte clare.

Fostul vicepreşedinte al Gazprombank a fost găsit decedat în apartamentul său din Moscova.

Potrivit agenţiei ruse de presă TASS, Vladislav Avaev, în vârstă de 51 de ani, şi-ar fi ucis soţia și fiica după care şi-a luat viaţa. Soția sa, Elena, avea 47 de ani, iar fiica, Maria, doar 13 ani.

În aceeaşi zi, presa din Federaţia Rusă a anunţat decesul fostului director al Serviciului de Informaţii Externe, din perioada 1996-2000.

Vyacheslav Trubnikov, "spionul lui Putin", avea 77 de ani. Autorităţile de la Moscova au confirmat moartea acestuia, fără, însă, să specifice și cauza.

Trubnikov a fost şi ambasador

Vyacheslav Trubnikov a absolvit Institutul de Stat de Relații Internaționale din Moscova în 1967 și a început să lucreze pentru KGB. Între 1971-1977 a lucrat în India sub acoperirea unui corespondent al RIA Novosti.

Între 1984-1990 a lucrat în Bangladesh și India, iar între 1990-1991 a fost șeful Departamentului Asiei de Sud-Est al KGB. În ianuarie 1992 a devenit primul adjunct al directorului Serviciului rus de Informații Externe Evgheni Primakov.

Între ianuarie 1996 - mai 2000 a fost director al Serviciului de Informații Externe. Din iunie 2000 până în iulie 2004 a lucrat ca prim-adjunct al ministrului de externe al Rusiei. La 29 iulie 2004 a fost numit de Vladimir Putin în funcția de ambasador al Rusiei în India



populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

3 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet