14 gloanțe și amenințări pentru Lionel Messi. Șoc în Argentina. Președintele reacționează ferm

14 gloanțe și amenințări pentru Lionel Messi. Șoc în Argentina. Președintele reacționează ferm

Chiar dacă e idolul tuturor argentinienilor după ce a câștigat Cupa Mondială din Qatar, Lionel Messi (35 de ani) a fost victima unei amenințări chiar în Rosario, orașul său natal.

Lionel Messi a devenit ținta traficanților de droguri. Foto EPA EFE

Săptămâna aceasta, doi bărbați au tras 14 gloanțe asupra supermarketului deținut de socrii fotbalistului și au lăsat și un mesaj de amenințare la adresa sa, lucru care a determinat apariția unor reacții la cel mai înalt nivel în Argentina, scrie DigiSport.

După ce primarul Pablo Javkin s-a arătat deranjat de ineficiența autorităților, președintele Argentinei, Alberto Fernandez (63 de ani), a declarat că poliția din provincia Santa Fe este coruptă și a lăsat de înțeles chiar și că ar proteja anumiți infractori. "Nu este un lucru minor faptul că amenințarea a avut loc la supermarketul socrilor săi. Am putea face o mie de speculații cu privire la motiv și nu știu cât de mult are legătură traficul de droguri cu cele întâmplate.

Poliția din provincia Santa Fe a intervenit la locul incidentului

Poliția din provincia Santa Fe a intervenit la locul incidentului

Dar asta nu contează, traficul de droguri există și trebuie contracarat. Crima organizată și cei de la putere merg mână în mână, iar în Santa Fe acest lucru se petrece de zeci de ani încoace. Când am vorbit cu Pablo Javkin, le-am spus că sunt dispus să îi ajut cu orice, dar e foarte dificil să lucrezi cu polițiștii din Santa Fe, atât timp cât ei susțin că ce s-a întâmplat a avut legătură cu crima organizată.

Trebuie să ne mobilizăm pentru a combate traficul de droguri. Vreau să mă asigur că, atunci când începem ancheta, poliția din Santa Fe nu își va da seama pe cine vom vâna. Trebuie să facem altceva decât ce s-a făcut până acum. Facem deja destule, dar evident, trebuie mai mult. Problema violenței și crimei organizate este foarte serioasă", a spus Fernandez, conform presei argentiniene.

Messi, te așteptăm

Doi bărbați au fost surprinși pe motociclete în jurul orei locale 3:20 pe strada Lavalle, acolo unde familia celei care i-a dăruit lui Messi trei copii deține un supermarket.

După ce au demarat în trombă, la fața locului au fost găsite 14 gloanțe, dar și un mesaj amenințător la adresa celui desemnat "Jucătorul Anului 2022", în care apare și numele primarului din Rosario, Pablo Javkin. "Messi, te așteptăm. Javkin e și el un 'narco' (n.r. traficant de droguri), nu te va putea apăra", a fost mesajul pentru fotbalist.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...