15 cazuri de hantavirus în România, în ultimii trei ani. Autoritățile, în alertă după focarul de pe nava de croazieră

Virusul periculos care a provocat moartea a trei persoane aflate pe o navă de croazieră în Atlantic a fost depistat și în România. Opt județe se află în alertă și sunt monitorizate de autoritățile sanitare.

15 cazuri de hantavirus în România în ultimii trei ani. FOTO: Shutterstock

15 cazuri de hantavirus în România în ultimii trei ani. FOTO: Shutterstock

Potrivit Institutul Național de Sănătate Publică, în țara noastră a fost raportat, în acest an, un caz de infecție cu hantavirus. În ultimii trei ani, au fost înregistrate în total 15 cazuri, dintre care trei s-au soldat cu decese. Alte suspiciuni sunt în curs de investigare, în contextul focarului apărut pe nava de croazieră din Atlantic, unde peste 150 de persoane au rămas blocate.

Specialiștii explică faptul că hantavirusul se transmite în principal de la rozătoare la om, prin inhalarea particulelor contaminate provenite de la șoareci. Cu toate acestea, Organizația Mondială a Sănătății ia în calcul și posibilitatea unei transmiteri interumane.

Infecția poate provoca afecțiuni pulmonare severe și febră hemoragică cu afectare renală. În prezent, nu există un vaccin aprobat în Europa împotriva hantavirusului, iar tratamentul este unul simptomatic.

Cu toate acestea, specialiștii OMS subliniază că riscul pentru Europa, în contextul acestui focar, rămâne foarte scăzut.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...