17 ani de la capul aplicat de Zidane lui Materazzi. Italianul a dezvăluit în premieră ce i-a spus lui Zizou

17 ani de la capul aplicat de Zidane lui Materazzi. Italianul a dezvăluit în premieră ce i-a spus lui Zizou

Marco Materazzi (49 de ani), fostul fundaș central al naționalei Italiei, a dezvăluit în premieră ce i-a spus lui Zinedine Zidane în finala Campionatului Mondial din 2006, vorbe care au provocat o reacție incredibilă din partea francezului. Atunci, Zizou l-a lovit cu capul în piept pe italian, în prelungirile meciului, și a fost eliminat.

La aproape 17 ani de la acel moment, fostul stoper al lui Inter a spus că Zidane i-a spus că vrea să-i dea tricoul la finalul meciului, dar Materazzi a refuzat și s-a legat de familia lui Zinedine Zidane, mai precis de sora acestuia.

Zinedine Zidane a spus că îmi va da tricoul lui la finalul meciului. Am refuzat și i-am zis că aș prefera să mi-o dea pe sora lui. Multe ziare m-au distrus după acea finală. Un tabloid din Londra m-a făcut în toate felurile. L-am dat în judecată și instanța mi-a dat dreptate”, a declarat Marco Materazzi, potrivit celor de la Give me Sport.

Zinedine Zidane, protagonistul unui incident grav în 2006. Foto EPA EFE

Zinedine Zidane, protagonistul unui incident grav în 2006. Foto EPA EFE

În 2007, într-un interviu acordat pentru Telefoot, Zinedine Zidane a vorbit despre incidentul din finala Cupei Mondiale: „Nu sunt mândru de ce am făcut. Unul dintre primele lucruri pe care le-am făcut a fost să îmi cer scuze în fața tuturor tinerilor fotbaliști, tuturor antrenorilor care încearcă să se asigure că fotbalul este despre altceva, nu despre astfel de gesturi. Trebuie să accept ce s-a întâmplat și să trăiesc cu asta”, spunea Zidane.

Italia s-a impus în finala contra Franței și a câștigat Cupa Mondială din 2006, după 1-1 îm timpul regulamentar și 5-3 după loviturile de departajare.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...