Pe 24 iunie, România îmbracă straie de poveste. Este ziua Sânzienelor, o sărbătoare mistică, cu rădăcini străvechi, în care cerul pare mai aproape de pământ, iar natura devine vie sub atingerea nevăzută a zânelor verii. E o zi cu parfum de flori galbene, cu dorințe șoptite sub lună și cu ie cusută cu suflet.

Dar ce sunt, de fapt, Sânzienele? Ce simboluri ascund și ce superstiții cutremurătoare le înconjoară, în funcție de fiecare regiune a țării în parte?

Ce sunt Sânzienele: Magia din spatele mitului

În folclorul românesc, Sânzienele sunt zâne ale câmpului și aerului, spirite protectoare ale naturii care prind viață în noaptea de 23 spre 24 iunie. Aceste ființe supranaturale, luminoase și frumoase, sunt cunoscute pentru blândețea lor, însă pot deveni și răzbunătoare dacă nu le sunt respectate ritualurile — asemenea ielelor, spiritele întunecate sărbătorite de Rusalii.

Aceeași zi este dedicată și Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătorită de Biserica Ortodoxă, ceea ce conferă evenimentului o notă de sacralitate profundă.

Sânzienele marchează începutul verii și al sezonului agricol, iar sărbătoarea lor — cunoscută și drept „Cap de vară” — este încărcată de simboluri și tradiții care aduc sănătate, noroc și fertilitate. Este o zi în care granițele dintre lumea noastră și cea nevăzută par să se estompeze, iar spiritelor întunecate li se atribuie puterea de a se manifesta.

În noaptea de 23 spre 24 iunie, pe câmpuri, Sânzienele se prind în horă , cântă și dansează în cercuri, în număr impar, învăluind natura într-un ritual plin de mister. Aceste ființe magice sunt cunoscute sub numeroase nume în folclor: Dânse, Vâlve, Iezme, Irodiade, Nagode, Vântoase, Zâne sau Domnițe. În funcție de regiune, Sânziana sau Drăgaica mai primește și titluri precum Împărăteasa, Stăpâna Surorilor, Regina Holdelor sau Mireasa.

Drăgaica, sau sânziana, este o plantă cu flori mici, parfumate și bogate în polen, care înflorește în jurul Solstițiului de vară , odată cu coacerea cerealelor. Folosită intens astăzi în medicină și cosmetică, sânziana păstrează puterile sale vindecătoare doar dacă florile sunt culese în dimineața de Sânziene, iar tulpina și semințele toamna.

În medicina populară, sânziana întărește copiii slăbiți când este adăugată în apa de scăldat, tincturile sale tratează răni și lovituri, iar roua de pe flori, culeasă în dimineața Nașterii Sfântului Ioan, este un remediu prețios pentru piele și ochi.

Tradiții și obiceiuri din toate colțurile țării. Simboluri și semnificații ascunse

În Dobrogea, Muntenia și Moldova, sărbătoarea era cunoscută ca „ Drăgaică ”, iar în Transilvania i se spunea „Sânziene”. Aceste zâne ale câmpului nu doar parfumează florile și transformă plantele în leacuri, ci aduc și belșug în lanuri, precum și sănătate femeilor care speră să aibă copii.

Ritualurile începeau noaptea, cu focuri menite să alunge spiritele rele și să purifice locul, protejând oamenii și recoltele. Dimineața, fetele se spălau cu rouă, ca să fie chipeșe și suple sau în apă rece și pregăteau leacuri din ierburi, ritualuri de purificare menite să aducă sănătate, fertilitate și noroc. Despre roua dimineții de Sânziene se mai spunea că are puterea de a trata artroza și durerile, dar și de a transforma în talisman orice lucru atins.

De aceea, florile de sânziană, culese în această dimineață, erau folosite nu doar în leacuri și pentru descântece și farmece de dragoste , ci și în cununi sau ca talismane, fiind considerate simboluri ale soarelui, fertilității și iubirii. Purtarea cununilor din sânziene în ziua sărbătorii simboliza legătura profundă cu natura și cu lumea magică a zânelor. În unele zone, buchetele de flori sunt duse la biserică pentru a fi sfințite.

Pe vremuri, oamenii se încingeau cu tulpini de cicoare pentru spor și sănătate, iar fetele foloseau fierturi din ierburi pentru a fi pe placul feciorilor. Pentru pomenirea morților, pe morminte se puneau flori cu mirosuri îmbietoare, iar pentru cei decedați se făceau pomeni bogate.

Se spunea că visele cu sânziene înflorite prevestesc iubirea ce va veni.

În satele tradiționale, Drăgaica era și un dans ritualic, cu fete îmbrăcate în costume bărbătești și femeiești, care celebrau coptul grânelor prin jocuri și lupte simbolice. Cea mai frumoasă fată era desemnată „Drăgaică”, purtând o coroniță din spice și fiind plimbată prin sat.

După ce am aflat despre simbolurile și obiceiurile generale legate de sărbătoarea Sânzienelor și Drăgaicei, să vedem cum se reflectă aceste tradiții în diverse zone ale țării, fiecare cu particularitățile și farmecul său specific.

Muntenia și Oltenia și focurile ritualice împotriva duhurilor rele

Fetele culegeau sânziene în zori și împleteau cununii rotunde, pe care le aruncau peste case. Dacă acestea rămâneau pe acoperiș, se spunea că vor avea noroc și poate... nuntă.

Pe dealuri se aprindeau focuri de Sânziene, ca lumina lor să țină departe duhurile rele și să aducă belșug.

Transilvania: Târgul de fete de la Găina

Băieții, îmbrăcați în costume populare, colindau satele și adunau cununițe de sânziene de la fete. În unele zone, băieții le legau în cingători, ca să fie puternici tot anul.

Dacă o fată își punea cununa sub pernă, se spunea că își va visa ursitul. Iar coronițele de sânziene lăsate peste noapte în grădini sau locuri curate, dacă dimineața erau pline de rouă, aveau aceeași putere de a vesti măritiș în vara ce urma.

Un eveniment emblematic pentru această regiune este Târgul de fete organizat anual pe Muntele Găina din Apuseni, județul Alba. Aici, tinerii din satele din zonă se întâlnesc și astăzi pentru socializare, dans și muzică, iar tinerii își caută perechea într-un cadru plin de tradiție și folclor autentic. Târgul reprezintă o sărbătoare a tinereții și a dragostei, păstrând vii obiceiurile, costumele populare și legătura cu natura.

Moldova și ritualurile străvechi pentru protecția animalelor

Oamenii puneau flori de sânziene în straturi, la ferestre, porți sau la colțurile casei, pentru a feri gospodăria de fulgere sau pentru a afla norocul la animale. Se credea că, dacă a doua zi dimineața în coronițe se prindea păr, puf sau pene, anul acela avea să fie unul bun pentru aceste necuvântătoare.

În unele sate, ritualul stropirii cu apă din izvoare „sfințite” în zorii zilei se mai păstrează și astăzi – apă despre care se spune că are puteri vindecătoare.

Maramureș: horele care adunau întreaga comunitate de pe dealuri

Se organizau hore pe dealuri, unde se aduna tot satul. Era un prilej de a anunța logodne și căsătorii, sub binecuvântarea sânzienelor. Femeile țeseau flori de sânziene în părul fetelor nemăritate.

Banatul și „jocul sânzienelor”

Se dansa „jocul sânzienelor”, un dans cu pași repetați și strigături ritualice. Se credea că cei care participă vor fi sănătoși tot anul.

Și se mai spunea că zăpada iernii viitoare va fi „scrisă” după felul în care dansează fetele pe câmp.

Superstiții și credințe încă vii: ce este interzis în ziua de Sânziene

De Sânziene, tradiția interzice munca , spălatul și cusutul, iar bărbații trebuie să stea departe de treburile câmpului și gospodăriei. Se crede că la răscruci, lângă ape sau în locuri ascunse, dansurile zânelor pot ameți și tulbura mințile celor neatenți. Cei care ignoră aceste avertismente riscă ghinion, boli și necazuri.

Etnologul Doina Ișfănoni explică faptul că, potrivit credințelor populare, în această zi natura se manifestă cu forță maximă – de la arșiță puternică la furtuni violente care pot distruge recoltele. De aceea, pentru a preveni aceste nenorociri, se făceau ritualuri și descântece menite să alunge grindina și spiritele rele și să aducă pace și belșug. Dar o ploaie de Sânziene este semn de belșug și că vor urma 40 de zile ploioase, precum și o dovadă că zânele sunt mâhnite, pentru că obiceiurile lor nu au fost respectate.

În focurile care se aprindeau pentru a ține la distanță spiritele malefice se ardeau substanțe cu miros înțepător.

De asemenea, noaptea de Sânziene era considerată periculoasă pentru cei care mergeau singuri prin păduri sau locuri izolate, fiindcă exista riscul să fie „furați” de spiritele care îi pot lua în lumea lor magică.

Ziua Universală a Iei – Cămașa cu o mie de povești

Din 2013, prin inițiativa „La Blouse Roumaine”, Ziua Universală a Iei se sărbătorește pe 24 iunie, în aceeași zi cu Sânzienele. Nu e întâmplător: ia tradițională este un simbol viu, încărcat cu semne de protecție, legături ancestrale și rădăcini adânci în cultura românească. Pe vremuri se credea că iile cusute cu motive solare , purtate în această zi, aduc protecție și echilibru interior.

Așadar, de Sânziene, femeile îmbracă ii moștenite , cusute de mâini bătrâne, care spun povești fără cuvinte. Este un gest de reconectare cu strămoșii, cu pământul, cu portul popular și cu ceea ce ne definește ca români.

Lucruri mai puțin știute despre Sânziene

În unele zone din Apuseni, se crede că Sânzienele pot „învârti norii” și pot aduce grindină dacă se simt jignite. Povestirile legate de grindină sunt însă asociate și cu alte sărbători, precum Rusaliile — sărbătoare cu dată variabilă, în funcție de Paști —, dar și cu Sfântul Ilie.

Iar în vremurile străvechi, ritualurile de fertilitate reprezentau o parte importantă a sărbătorii: femeile mergeau desculțe prin roua dimineții, pentru a-și spori șansele de a rămâne însărcinate.

Bătrânii mai spuneau că, la miezul nopții, Sânzienele pot deschide cerul pentru o clipă. Cine se află în acel moment sub cerul liber și are sufletul curat poate spune o dorință, iar aceasta s-ar putea împlini.

Sânzienele: între magie, pericole și credințe ancestrale – o noapte între văzut și nevăzut

Folclorul românesc abundă în povești și legende despre zâne, spirite și entități care prind viață în nopțile încărcate de magie, precum cea a Sânzienelor. Se spune că atunci granița dintre lumea reală și cea supranaturală devine subțire, iar cei neatenți pot fi atrași în „hora sânzienelor” — un dans mistic al zânelor care îi scoate din cotidian și îi poartă într-un tărâm fermecat. Acolo, oamenii pot primi daruri sau blesteme, iar această credință explică dispariții misterioase ori stări profunde de transă și visare.

Ideea celor „furați” de spirite este frecventă în folclorul românesc, fiind o modalitate prin care vechii locuitori explicau fenomene inexplicabile. Folcloriști renumiți precum Marin Drăcea, Simion Florea Marian și Ovidiu Bârlea au cules și documentat aceste legende și avertismente, evidențiind consensul larg în comunitățile tradiționale: e periculos să dormi sau să te apropii de locurile unde sânzienele (ielele) dansează noaptea. În esență, această superstiție este o relicvă vie a modului în care oamenii percepeau lumea – un spațiu plin de forțe nevăzute, active în momente „magice” ale anului, care cer respect și prudență.

Cercetătorul Romulus Vulcănescu susținea și că sărbătoarea Sânzienelor are rădăcini autohtone, daco-romane, iar numele original s-a pierdut în timp, păstrându-se doar cel de „Sânziene”. Termenul „Drăgaică” a fost suprapus în epoca feudală, marcând evoluția acestei datini străvechi. Un moment-cheie în istoria sărbătorii a avut loc în 1589, în Bucovina, când clopotele unei mănăstiri au început să bată singure, în noaptea de Sânziene, un semn considerat mistic și sacru. Această întâmplare a transformat 24 iunie dintr-o simplă zi a Nașterii Sfântului Ioan într-o sărbătoare care îmbină perfect dimensiunea religioasă cu cea populară. Astfel, Sânzienele au devenit un fenomen de masă, un ritual sincretic în care credința creștină și tradițiile ancestrale s-au contopit: pelerinaje, binecuvântarea florilor cu agheasmă, dansuri și vise încărcate de mister. Etnologul Ioan H. Ciubotaru explică această fuziune drept o „înțelepciune populară profundă” legată de o zi în care românul pune laolaltă cununa de sânziene și icoana și se roagă deopotrivă pentru sănătate, iubire și vreme bună.

Sânzienele nu sunt doar o ocazie de a purta ia tradițională sau de a face poze cu flori galbene. Ele sunt una dintre cele mai misterioase și vii tradiții românești — o punte între sacru și magic, între păgân și creștin. Pe 24 iunie, timpul parcă se oprește. Dacă asculți cu atenție vântul care șuieră printre spicele de grâu, poate vei auzi cântecul zânelor…