4 milioane de români, rezidenți în Italia, Marea Britanie, Spania și Germania

4 milioane de români, rezidenți în Italia, Marea Britanie, Spania și Germania

Aproape un sfert din totalul rezidenților străini din Italia sunt români, iar în Spania suntem cea mai mare minoritate. În Marea Britanie, românii au depășit un milion de rezidenți, iar în Germania ne apropiem de 800 de mii.

62,29% dintre români care au primit cetățenia italiană în ultimii opt ani sunt de sex feminin

Românii reprezintă cea mai mare minoritate din Italia, această țară fiind, alături de Spania și Marea Britanie, statul cu cei mai mulți români. În statisticile oficiale sunt aici 1.137.728 de români care au primit rezidența, ceea ce reprezintă 22,67% din totalul străinilor care și-au stabilit domiciliul în acest stat. 57,39% dintre românii stabiliți în peninsulă sunt români, arată statistica străinilor rezidenți în Italia la 1 ianuarie 2021. După români, cei mai mulți străini stabiliți în Italia sunt albanezii (410 mii de persoane), urmați de marocani (408 mii) și de chinezi (288 de mii). Republica Moldova se află pe locul 13 al țărilor care ”exportă” rezidenți în Italia, aici stabilindu-se 113.385 de persoane.

În 2019, 10.201 români au primit cetățeni italiană, iar din 2012, până în 2019 66.255 de români au primit cetățenia italiană. Interesant este faptul că din acest total de peste 60 de mii de persoane, un procent de 62,29% dintre români sunt de sex feminin.

Vârsta medie a rezidenților români în Spania: 38 de ani

Datele prezentate de guvernul spaniol arată că la sfârșitul anului trecut erau în această țară 1.079.726 de rezidenți de origine română, ceea ce reprezintă 18,61% din totalul străinilor stabiliți aici. Vârsta medie a românilor din Spania este de 38 de ani, iar bărbații sunt mai mulți decât femeile: 53% – 47%. În acest an, creșterea numărului de rezidenți în Spania este de 0,9%.

După români, cei mai mulți străini din Spania vin din Maroc (811 mii de persoane), Marea Britanie (381 de mii, în creștere cu 6,1% față de anul trecut) și Italia (350 de mii de persoane).

Foto: Pixabay.com

1.067.200 de români rezidenți în Marea Britanie. Cei mai mulți după polonezi

Numărul cetățenilor români care au depus cerere de rezidență în Marea Britanie până la termenul limită de 30 iunie 2021 a fost de 1.067.200, pe locul 2 după polonezi, cu 1.091.500 de cereri, și înaintea italienilor cu 545.600 de cereri, potrivit datelor publicate joi de ministerul de interne de la Londra. În total, peste 5,5 milioane de cetățeni din cele 27 de state membre UE au depus cereri în temeiul Settlement Schme – Schema de stabilire – care le permite să locuiască și să lucreze în Regatul Unit.

799 de mii de români, cu acte în regulă în Germania

Potrivit datelor Biroului Federal de Statistică din Germania, aici trăiau la începutul anului 2020 799.180 de români, în creștere cu o sută de mii față de anul 2018. Față de celelalte state, procentul de români din numărul total al străinilor stabiliți oficial aici este mult mai mic, doar 6,99%.

Cei mai mulți străini stabiliți în Germania provin din Turcia (1,47 milioane), urmați de cei din Polonia (860 de mii) și Siria (745 de mii). Numărul total al rezidenților străini stabiliți în Germania în 2020 a crescut cu aproape 1,5 milioane față de 2018, arată statisticile oficiale. SURSA: G4Media.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”