40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua. Echipa Armatei are astăzi meci în liga a doua

În ziua în care se împlinesc 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni, sărbătoarea se desfășoară în Ghencea în pauza unei meci de liga secundă și printre nesfârșite litigii în instanță cu rivala FCSB, conflict care au sfâșiat sufletul suporterilor, mulți fiind indeciși pe cine să urmeze.

Iovan a ridicat primul trofeul   FOTO Arhiva Steaua

Iovan a ridicat primul trofeul FOTO Arhiva Steaua

Gigi Becali (67 de ani), patronul FCSB, susține că a obținut o victorie în procesul în care CSA Steaua București îi solicită despăgubiri de 37 de milioane de euro pentru utilizarea ilegală a mărcii Stelei, în sensul că judecătorii au stabilit acea evaluare a fi inadmisibilă.

Luptele legale dintre FCSB și CSA Steaua au fost, majoritar, tranșate. Marca Steaua pe care o utiliza clubul lui Gigi Becali a fost anulată, instanțele au stabilit că palmaresul între 1947 și 1998 aparține Clubului Sportiv al Armatei, iar FCSB a pierdut și un al treilea proces, în care solicita anularea mărcilor pe care Steaua le are în palmares.

Toate aceste rezoluții au permis redeschiderea procesului în care CSA Steaua solicită despăgubiri în valoare de 36,8 milioane de euro, conform unei evaluări realizate în 2016.

Sărbătorea pentru a marca marea performanță se ține în pauza meciul pe care Steaua îl dispută cu Sepsi, în etapa a 8-a din play-off-ului diviziei secunde.

Echipa de fotbal Steaua București a cucerit, la 7 mai 1986, Cupa Campionilor Europeni (CCE), pe stadionul Ramon Sanchez Pizjuan din Sevilla (Spania), învingând în finală formația spaniolă FC Barcelona. A fost 0-0 după 90 de minute și prelungiri. S-a terminat 2-0 în urma loviturilor de departajare, goluri Lăcătuș și Balint. Portarul Helmut Duckadam a parat toate loviturile.

În sezonul 1985/1986 al celei mai importante competiții europene intercluburi, formația bucureșteană a sfidat toate probabilitățile și a obținut o performanță uluitoare scriind una dintre poveștile extraordinare ale unei echipe surpriză în istoria fotbalului.

Drumul către finala de la Sevilla a început cu meciul împotriva echipei daneze Vejle. Meciul tur din Scandinavia s-a încheiat egal, 1-1, fiind urmat de o victorie clară la București cu 4-1, prin golurile marcate de Victor Pițurcă, László Bölöni, Gabi Balint și Tudorel Stoica.

A urmat meciul de la Budapesta, cu echipa locală Honved, unde Steaua a pierdut, la un gol diferență, fără să marcheze, dar a învins la București, cu același scor din meciul cu danezii, 4-1.

În faza semifinalelor, Steaua avea să întâlnească echipa belgiană Anderlecht, condusă de Enzo Scifo.

Anderlecht eliminase în faza sferturilor de finală una dintre favoritele competiției, echipa germană Bayern Munchen, cu scorul general de 4-1.

Majoritatea comentatorilor de fotbal ai vremii pronosticau o finală la Sevilla între cele două echipe mari de atunci ale Europei, Anderlecht și Barcelona.

După 0-1 la Anderlecht, Steaua a dispus cu 3-0 la București. Meciul a fost considerat cu adevărat stelar, fiind apreciat drept una dintre cele mai bune performanțe ale echipei bucureștene în acel sezon de competiție europeană.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Așa o fi?

2 Voi ați citit asta? / Nici cei mai nenorociți cămătari nu fac așa!

3 Așa o fi?

4 Voi ați citit asta, ce ne pregătesc ăștia?

5 Violatorul evadat din Penitenciarul Craiova, ucis după ce nu s-a supus somațiilor