
A murit Mircea Lucescu, antrenorul legendar al României. Avea 80 de ani
Legendarul antrenor și fost selecționer al echipei naționale, Mircea Lucescu, unul dintre cei mai mari antrenori din istoria fotbalului românesc și european, a murit astăzi, la vârsta de 80 de ani, după ce s-a confruntat cu probleme cardiace grave.
Tragedia a avut loc la Spitalul Universitar din București, unde Lucescu fusese internat de urgență în urmă cu aproape o săptămână.
Vineri, 3 aprilie, antrenorul a suferit un infarct miocardic acut, chiar în ziua în care urma să fie externat după problemele medicale din ultimele zile, însă evoluția stării sale s-a complicat. Sâmbătă noapte, aritmiile nu au mai răspuns la tratament, iar Mircea Lucescu a fost transferat la Terapie Intensivă.
„Sâmbătă, pe parcursul serii, pacientul a repetat aritmiile cardiace importante, prompt tratate de către echipa de gardă din secția de cardiologie.
Duminică, în cursul nopții, aritmiile au devenit severe și nu au mai răspuns la tratament. Starea pacientului s-a înrăutățit, necesitând transferul în secția de Anestezie și Terapie Intensivă. În prezent, nu sunt elemente noi de evoluție. Vom reveni public dacă situația va impune acest lucru. Facem apel la respectul tuturor pentru intimitatea și demnitatea oricărui pacient internat în SUUB!”, se arată în comunicatul medicilor.
Născut pe 29 iulie 1945, la București, Mircea Lucescu a fost una dintre cele mai emblematice figuri ale fotbalului românesc. Cariera sa a început la Școala Sportivă 2 București în 1961, iar doi ani mai târziu s-a transferat la Dinamo București, unde a debutat în Divizia A pe 21 iunie 1964, într-un meci Dinamo – Rapid 5-2.
De la jucător la legendă
A fost împrumutat la Știința București, viitoarea Sportul Studențesc, timp de doi ani, după care s-a întors la Dinamo, evoluând până în 1977. Perioada 1977-1981 a petrecut-o la Corvinul Hunedoara, unde a activat și ca antrenor, potrivit Wikipedia.
Este recunoscut ca fiind cel mai în vârstă jucător care a evoluat în Divizia A, la 45 de ani, într-un meci Dinamo – Sportul Studențesc pe 16 mai 1990.
În total, în prima divizie, Lucescu a strâns 361 de meciuri și 78 de goluri, precum și 70 de apariții pentru echipa națională și 15 în competiții europene.
Cariera de antrenor a debutat în 1979, la Corvinul Hunedoara, echipă pe care a condus-o timp de trei sezoane ca antrenor-jucător. În 1981, a devenit selecționer al României, calificând echipa la Campionatul European 1984 din Franța.
Când trupul nu mai ține pasul cu spiritul luptător. Biografia medicală a lui Mircea Lucescu: operații pe bandă rulantăÎn 1985 s-a întors la Dinamo București, câștigând titlul după șase ani de așteptare, realizând un event campionat-cupă în 1989-1990 și ajungând în semifinalele Cupei Cupelor.
Lucescu a avut o carieră remarcabilă și în Italia, antrenând Pisa, Brescia, Reggiana și Internazionale Milano, revenind pentru un sezon în România la Rapid București, unde a câștigat titlul de campion și o cupă.
Antrenor de legendă
În 2000, a preluat Galatasaray, câștigând Supercupa Europei împotriva Real Madrid și calificând echipa până în sferturile Ligii Campionilor. În iunie 2002, a semnat cu rivala Beşiktaş Istanbul, câștigând titlul în anul centenarului clubului, cu un record de 85 de puncte.
În mai 2004, Lucescu a preluat Șahtar Donețk și a transformat echipa într-o forță dominantă în Ucraina, câștigând Cupa UEFA în 2009, singurul trofeu european al clubului, precum și multiple titluri de campion și Cupe ale Ucrainei. A fost numit „Cetățean de onoare al orașului Donețk” pentru contribuțiile sale la fotbalul ucrainean.
În 2016, a semnat cu Zenit Sankt Petersburg, fiind demis după un singur sezon, iar între 2017 și 2019 a fost selecționer al Turciei. În 2020 a preluat Dinamo Kiev, câștigând titlul de campion al Ucrainei, iar în august 2024 a revenit la echipa națională a României, cu obiectivul calificării la Mondialul din 2026.
Este considerat unul dintre cei mai valoroși tehnicieni din istoria fotbalului românesc, deținând recordul jocurilor conduse pe banca echipei naționale, 59.
Mircea Lucescu vorbea șase limbi străine. Fiul său, Răzvan Lucescu, este antrenor de fotbal la PAOK Salonic.
Distincțiile sale includ Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, titlul de Antrenorul anului în România în 2004, 2010, 2012, 2014 și 2021, precum și recordul de jocuri conduse pe banca echipei naționale a României.
Din cauza problemelor de sănătate, Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat recent, printr-un comunicat oficial, încheierea mandatului său ca selecționer al naționalei României, marcând astfel sfârșitul unei cariere impresionante, care a cuprins peste șase decenii de performanțe în fotbalul românesc și internațional.
Familia, apropiații și întreaga comunitate din lumea sportului sunt în doliu.
Detalii despre funeralii și omagii urmează să fie comunicate în orele următoare.
Sursa: adevarul.ro


