A trecut un an de la declanşarea formală a Brexitului. Ce urmează - calendar al următoarelor etape, până în 2021 (AFP)

A trecut un an de la declanşarea formală a Brexitului. Ce urmează - calendar al următoarelor etape, până în 2021 (AFP)

Joi s-a împlinit un an de la iniţierea de către Marea Britanie a procedurii formale de ieşire din Uniunea Europeană, care mai are încă un an pentru a negocia plecarea ordonată din blocul comunitar a unuia din principalii săi membri - cel puţin teoretic. În practică, drumul este lung şi presărat cu obstacole, cu atât mai mult cu cât Londra ţine să beneficieze de o perioadă de tranziţie pentru atenuarea "turbulenţelor" aferente ieşirii sale din UE, notează AFP, care difuzează un calendar al evenimentelor legate de Brexit prevăzute să aibă loc până în 2021 şi plecarea efectivă şi definitivă a Regatului Unit din blocul celor 28.

2018:
- 17 aprilie: Reuniune a miniştrilor afacerilor europene din UE pentru trecerea în revistă a ultimelor evoluţii din cadrul negocierilor pentru Brexit.
- 28-29 iunie: Rezolvarea problemei frontierei irlandeze. Cei 27 de membri ai UE - fără Marea Britanie - urmează să evalueze în cadrul unui summit european la Bruxelles dacă a fost rezolvată problema frontierei dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda.

Britanicii au acceptat să integreze în proiectul de acord aflat în prezent pe masa discuţiilor - cel puţin până când va fi propusă o altă soluţie satisfăcătoare - opţiunea unui "spaţiu comun de reglementare", în care între UE şi Irlanda de Nord să nu existe "frontiere interne", astfel încât între Irlanda şi Irlanda de Nord să nu reapară o "frontieră dură". Problema reapariţiei unei frontiere "dure" între Irlanda şi Irlanda de Nord este una ultrasensibilă, capabilă să reînvie demonii războiului civil care a devastat insula, soldat cu aproape 3500 de morţi între 1968 şi 1998.

- 18-19 octombrie: Se prevede să fie gata textul final al acordului de Brexit.
Summitul european din octombrie este data limită stabilită de negociatorul şef al UE, Michel Barnier, pentru finalizarea negocierilor şi ajungerea la un acord care să cuprindă atât organizarea "divorţului" cât şi perioada de tranziţie. Acestora ar urma să li se adauge o declaraţie politică - fără valoare juridică - prin care să fie definit cadrul viitoarei relaţii dintre UE şi Marea Britanie.

Acordul trebuie apoi validat formal de statele membre şi supus aprobării Parlamentului European. La rândul ei, Marea Britanie va supune documentul votului parlamentului. Ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, a preconizat în acest sens mai curând "ultimul trimestru" al anului în curs.

2019:
- 29 martie este "Ziua Z", când Marea Britanie devine pentru UE o ţară terţă. Se prevede însă totodată începerea perioadei de tranziţie, pe parcursul căreia normele europene vor rămâne în vigoare în Regatul Unit. Dar, întrucât practic va fi deja o ţară terţă, poate începe oficial negocieri comerciale cu state din afara UE.

Europenii au obţinut ca în perioada de tranziţie cetăţenii britanici şi cetăţenii europeni din UE27 care vor traversa Canalul Mânecii să beneficieze de aceleaşi drepturi şi de aceleaşi garanţii cu cei veniţi înainte de ziua Brexitului.

2020:
- 31 decembrie: Sfârşitul perioadei de tranziţie prevăzute.

2021:
- 1 ianuarie: Dacă totul se desfăşoară aşa cum este prevăzut, vor intra în vigoare documentele noii relaţii dintre Londra şi UE, care trebuie să fi fost validate în prealabil de toate parlamentele naţionale din blocul comunitar. Marea Britanie va putea din acel moment să încheie acorduri comerciale cu ţări terţe, întrucât va fi definitiv în afara blocului comunitar.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Israelul retrage din serviciu bateriile sale de rachete Patriot. Cum explică experții decizia și ce se poate întâmpla cu ele

2 Misterul bărbatului răpit din parcarea Cortina Residence din Sectorul 1

3 VIDEO „Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”

4 Nu are noroc în dragoste și a ieșit cu 6 bărbați în 7 luni ca să-și găsească „jumătatea”

5 Știați cine sunt persoanele care inspectează Sfântul Mormânt încă din Vinerea Mare, înainte de miracolul Luminii Sfinte?